Constanţa: Poliţişti detaşaţi în soare şi cu 13 lei de mâncare
„Faţă de anul trecut, când am avut 250 de detaşaţi pe serie acum sunt mai puţini, respectiv 230. Anul acesta nu mai beneficiem de elevi de la şcoala de subofiţeri şi de studenţi de la academie pentru că bugetul Inspectoratului General al Poliţiei nu poate suporta cheltuielile presupuse de cazarea şi hrănirea lor“, a declarat adjunctul inspectorului şef al Inpectoratului de Poliţie al Judeţului Constanţa, comisar şef Adrian Rapotan.
Detaşaţii sunt sprijiniţi şi de jandarmi şi vor patrula prin staţiuni, gata să intervină în momentul în care vor fi solicitaţi.
Cei mai mulţi dintre detaşaţi, 139, sunt repartizaţi pe ordine publică. Misiunea celor de la ordine publică este să patruleze prin staţiuni, pas cu pas, indiferent dacă este sau nu caniculă.
„Anul trecut, în plin sezon, pe 3 şi 4 iulie se primeau pe 112 câte 400 de apeluri din partea turiştilor şi trebuia să le spunem să mai aştepte, din cauză că poliţiştii erau la alte cazuri. Încercăm să facem în aşa fel încât anul acesta să nu se mai întâmple aşa ceva“, a adăugat comisarul şef Rapotan.
Detaşaţii sunt cazaţi pe cheltuiala consiliilor locale ale localităţilor unde sunt repartizaţi. Poliţiştii „beneficiază“ de o diurnă de 13 lei pe zi, sumă insuficientă pentru a-şi plăti mâncarea pe o zi întreagă, motiv pentru care s-a făcut demersuri ca să poată mânca la cantine, la preţuri modice.