Coproducătorul lui Cătălin Josan: «Viziru ne-a făcut pe toţi de ruşine»
Cătălin Josan, unul dintre participanţii la concursul de selecţie naţională la Eurovision, nu s-a arătat interesat să răspundă acuzelor lui Lucian Viziru. Cel din urmă susţine sus şi tare că nu i se pare normal ca un basarabean, cum e Cătălin Josan, să reprezinte România la Eurovision şi, mai mult, a mai spus că are şi pile la juriu.
Sătul de toate acuzaţiile la adresa lui Cătălin, Ralflo, coproducătorul piesei „Call My Name", a "explodat": „Din câte am înţeles, Lucian Viziru a fost un cântăreţ de succes, dar se pare că perioada lui a trecut, mai atrage atenţia presei doar atunci când se implică într-un scandal. Cât de bărbat este unul care merge la televizor ca să povestească cât de hărţuit a fost de o fostă iubită? Ca artist, în momentul de faţă are o imagine îmbătrânită, piesa lui pentru Eurovision sună ca una dintr-o perioadă demult apusă, vocea lui e bună în schimb", a declarat francezul pentru Click!
Ralflo este şi mai ofuscat pe Lucian Viziru pentru că, susţine el, îşi face ţara de ruşine. Coproducătorul este francez, însă îl doare atunci când se vorbeşte urât despre România: "Cât de naţionalist este un muzician care depune contestaţii la E.B.U., în legătură cu selecţia naţională a unui concurs de prestigiu? Ce imagine le formează celor din străinătate despre cei care sunt de aceeaşi naţionalitate cu el? Ce transmite acţiunea lui despre România?".
De cealaltă parte, Lucian Viziru a organizat ieri o conferinţă de presă, pentru a demonstra că are dreptate.
"Nu am nimic personal cu Josan sau cu oricine altcineva, poate doar cu Dan Manoliu care a încălcat regulamentul. S-a înţeles greşit, n-am nimic cu basarabenii. Străbunica mea a fost basarabeancă. Problema mea este că Josan a avut pile în juriu. Dacă ar fi să aleg dintre două rele, l-aş alege pe Cătălin să ne reprezinte la Eurovision, cântă bine", a declarat Lucian Viziru.
Solistul este hotărât să facă dreptate, iar pentru asta, este dispus să meargă până în pânzele albe: "Mâine mă duc la DNA (astăzi, n.r.) să depun plângere împotriva lui Manoliu şi a tuturor celor care au acceptat să facă parte din juriu, deşi ştiau că, potrivit regulamentului, n-au acest drept. Pe site-ul www.eurovision.tv scrie clar că nici un membru din juriul naţional nu trebuie să aibă nici o legătură, în nici un fel, cu nici unul dintre concurenţi sau compozitori pentru că, în acest fel, nu pot vota în completă imparţialitate. Acest paragraf nu apare însă în regulamentul pus de TVR pe site-ul lor".
Formaţia RPK - «Singura care»
DESPRE FORMAŢIE
S-a înființat în 2000, sub numele Replik;După mai multe discuții cu casele de discuri, grupul devine independent;În prezent, revin cu numele RPK, după o pauză de doi ani.
DESPRE MELODIE
Este compusă de Zmau Laurenţiu Nicolae & co.;Robert Ionescu Mihail este autorul versurilor;E interpretată în colaborare cu Nicoleta Oancea, membră a grupului de baking vocals, Pinky.
Bianca Purcărea - «Don't Say Sorry»
Despre EA
S-a născut la 24 iunie 1993;E originară din Buzău;Prima pasiune a fost dansul sportiv, pe care l-a practicat timp de 6 ani;S-a lansat în muzică cu formaţia de muzică etno Ba-Da; Între 2008-2010, a câştigat premii la concursuri muzicale, unde a participat solo;În 2010 a fost la Eurovision cu Paula Seling şi Ovi, pentru care a făcut backing vocals;Anul trecut a participat la „X-Factor".
DESPRE MELODIE
E compusă de Marc Paelinck, în colaborare cu interpretă;Textul aparţine lui Bartje Hermann/Bianca Purcărea;A fost propusă pentru Paula Seling, dar pentru că aceasta nu a dorit să participe a fost preluată de Bianca.
Scandalul a fost anunţat de Click!
Scandalul iscat de Viziru a fost anunţat în premieră de ziarul Click! În fiecare zi de atunci, artistul ne-a oferit declaraţii în exclusivitate, ca să dovedească prezenţa unor erori grave în organizarea selecţiei naţionale Eurovision de sâmbătă. Iata un scurt istoric al scandalului.
1 martie - Lucian Viziru sare la gâtul lui Costi Ioniţă, spunând că acesta „nu are faţă de Eurovision". Costi este cel care a compus melodia interpretată de Mandinga pentru concurs;
2 martie - Viziru a făcut următorul pas, depunând contestaţii atât la sediul TVR, cât şi la E.B.U., organizatorul oficial al Eurovision;
4 martie - Lucian aduce noi dovezi, pentru a descalifica România de la Eurovision. Întocmeşte o listă a melodiilor şi artiştilor care au trecut de audiţii cu toate că nu ar respecta regulamentul;
5 martie - Viziru se ia de un alt concurent, de data aceasta de Cătălin Josan, spunând despre el că a avut pile la Eurovision;
6 martie - Viziru: "TVR îşi bate joc de noi pe banii noştri". Artistul susţine că banii folosiţi pentru organizarea concursului sunt din cei plătiţi de popor pe taxa radio-tv;
7 martie - Dan Manoliu: "Piesa lui Viziru o difuzăm după Eurovision". Organizatorii au luat decizia de a prezenta melodia lui Lucian, după terminarea selecţiei naţionale, pentru a demonstra telespectatorilor că nu avea ce căuta în concurs;
8 martie - Dan Manoliu spune că TVR nu a strâns încă cei 130.000 de euro necesari pentru plata taxei de participare în semifinala de la Baku.
Click! îţi prezintă, zilnic, câteva melodii
Lista de intrare în selecţia naţională de sâmbătă, TVR 1 (21.00)
1. CĂTĂLIN JOSAN - Call My Name 2. ANA MARDARE - If You Find Simple Words to Say 3. VIKY RED - If You Ever Feel 4. RPK - Singura care 5. LUCIAN OROS - The Best a Man Can Get 6. RALUCA OCNEANU - Time Is On My Side 7. ELECTRIC FENCE - Şun-ta 8. OVIDIU ANTON - I Walk Alone 9. MISS MARY - Rollin' 10. MANDINGA - Zaleilah 11. T&L - Twilight 12. IOANA ANUŢA - Girls Don't Cry13. TASHA - Say My Name 14. BIANCA PURCĂREA - Don't Say Sorry 15. ANA MARDARE - This Must be Love