Crăciuniţele moderne renunţă la roşu şi se îmbracă în alb şi negru

Crăciuniţele moderne renunţă la roşu şi se îmbracă în alb şi negru

Ultima actualizare:

Dacă sărbătoarea Crăciunului este asociată, în general, cu nelipsitele culori alb şi roşu, tinerii anului 2009 văd altfel lucrurile. Nonconformismul şi ieşirea din tipare se evidenţiază din plin atunci când vine vorba de vestimentaţie.

Clasicele costume destinate Crăciuniţelor au suferit modificări radicale, întrucât culoarea roşie a fost înlocuită cu negru. Culoarea alb este singura care s-a păstrat, simbolul zăpezii fiind încă actual.

„Costumul reprezintă o creaţie proprie magazinului şi vine în întâmpinarea clientelor care doresc să fie Crăciuniţe moderne. Poate fi purtat atât la colindat, dar şi în club, pentru că linia elegantă se îmbină cu cea specifică iernii”, a declarat Ioana Popovici, comerciant.

Pentru a atrage cât mai mulţi cumpărători, tânăra de 21 de ani, din Deva, poartă zilnic rochiţa mini, neagră, tivită cu pun material pufos, de culoare albă. Rezultatul este unul pe măsură, pentru că deja a vândut cinci astfel de costumaţii. Pe stoc se mai află doar şapte articole. „Cu siguranţă se vor comercializa şi acestea, pentru că fetele din ziua de azi sunt interesate de ceea ce e nou, ieşit din banal”, a adăugat Ioana Popovici.

Citeşte pe adevarul.ro şi despre rochiile de mireasă de sezon



Parteneri

image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
ruth amos uscator par guinness jpg
china par shutterstock1 jpeg
image png
set bijuterii jpg
perne pexels jpg
505d18c5 2a35 486f 816e 96e45b50fcd0 jpg
Design fără titlu (5) png
cules ciuperci jpg
image
image