Cristi Tănase şi-a chemat mama de la Piteşti pentru a se muta cu el

Ultima actualizare:

    "Mă mut la Bucureşti ca să fiu mai aproape de băiatul meu. Să aibă şi el o mâncare caldă, să nu mai mănânce doar pizza", mama lui Cristi
"Mă mut la Bucureşti ca să fiu mai aproape de băiatul meu. Să aibă şi el o mâncare caldă, să nu mai mănânce doar pizza", mama lui Cristi

Mijlocaşul a efectuat ieri un examen RMN şi ar putea reveni pe gazon mai repede decât s-ar fi crezut iniţial, în doar o săptămână.

Patru meciuri şi doar 76 de minute jucate. Acesta este bilanţul lui Cristi Tănase la Steaua, club care a plătit în vară 1,8 milioane de euro pentru a obţine de la FC Argeş 50% din drepturile sale federative.

La Braşov, Tănase a cerut să fie schimbat după numai 20 de minute, de teamă ca ruptura musculară suferită în trecut să nu recidiveze.

Vizibil dezamăgit că "Dodel" întârzie să-i confirme aşteptările, Gigi Becali a insinuat că de vină pentru desele sale accidentări este iubita acestuia, Iulia Tăbăcaru, care l-ar obosi peste măsură pe fotbalist în nopţile pe care le petrec împreună şi în care frumoasa brunetă cu forme voluptoase îl intinde serios pe Cristi.

"Ce să fac acum eu? Dacă el nu înţelege că fotbalul se face numai cu mari sacrificii... E vina jucătorului! Dacă el nu înţelege că trebuie să ai grija de viaţa ta privată, ce să îi mai fac? Am discutat cu el şi când a venit la Steaua şi i-am spus că nu o să se facă bine dacă nu se potoleşte, dar tot nu înţelege!", a tunat latifundiarul din Pipera.

Acelaşi mesaj i-a fost transmis fotbalistului şi de preşedintele FRF, Mircea Sandu, într-un interviu acordat pentru Click!: "Tănase să aibă grijă de viaţa lui privată! Sper ca familia lui să aibă grijă cu cine se împrieteneşte, pe lângă ce fete se învârte, că a cam făcut întinderi în ultimul timp şi nu e normal la un băiat de 21 de ani!".

În dorinţa de a reintra în graţiile patronului, dar şi de a-şi pune ordine în viaţă, Cristi Tănase a decis s-o cheme la Bucureşti pe mama lui, Cristina, urmând ca cei doi să locuiască împreună.

"Fotbalul înseamnă totul pentru mine şi nu voi încerca niciodată să-l păcălesc. Oricum, nea' Gigi poate sta liniştit, pentru că va veni şi mama să stea cu mine la Bucureşti", s-a confesat "Dodel" apropiaţilor săi.

Iulia, iubita sexy, îl ţine în formă pe Cristi

Cristi şi Iulia formează un cuplu de mai bine de un an. Cei doi s-au cunoscut prin intermediul unui prieten comun şi au fost nedespărţiţi cât timp jucătorul a evoluat la FC Argeş.

De când Cristi s-a mutat la Bucureşti, Iulia îl vizitează cel puţin o dată pe săptămână. "Am mari emoţii de fiecare dată când joacă iubitul meu. Este un băiat talentat şi ştiu că va ajunge departe", a spus Iulia despre fotbalistul Stelei.

MECIURILE LUI TĂNASE LA STEAUA

Steaua - Şerif...0-0...11 minuteSteaua - Pandurii...1-0...15 minuteFCM Bacău - Steaua...0-2...30 minuteFC Braşov - Steaua...0-0...20 minute

Parteneri

image
www.fanatik.ro
image
observatornews.ro
image
iamsport.ro
image
www.antena3.ro
image
as.ro
image
playtech.ro
image
www.fanatik.ro
image
www.cancan.ro
image
www.playsport.ro
image
sportpesurse.ro
image
www.bugetul.ro
Regina Letizia și Regele Felipe Foto Profimedia (1) jpg
okmagazine.ro
image
okmagazine.ro
image
okmagazine.ro
image
historia.ro
image
historia.ro
Parlamentul European si Iohannis   sala goala FOTO Radu Eremia jpg
oala presiune jpeg
mircea diaconu jpg
Yoon Suk Yeol. Foto: captură video
Banner Carmen Harra
panouri solare risc hackeri jpg
ceai freepik jpg
tarani romani cuptor jpg
image
actualitate.net
image
actualitate.net