Cum să faci bani din piatră seacă?Astăzi despre „afacerile prezidențiale” ale lui Donald Trump!
Cum să faci bani și din piatră seacă? Inclusiv dacă ești unul dintre cei doi candidați la cea mai importantă meserie din lume, cea de președinte al Statelor Unite ale Americii? Ei bine, prin cele mai îndrăznețe metode! Iar CNN le-a descoperit pe cele absolut legale, pe care ni le-a împărtășit nouă, tuturor celorlalți!
Atunci când șeful se pronunță cine are curajul să-l contrazică?
La sfârșitul anului trecut, fostul președinte Donald Trump a surprins pe mai toată lumea când și-a anunțat adeziunea pentru un oarecare proprietar și dealer de mașini, Bernie Moreno, să acceadă la scaunul de senator de Ohio. Peste noapte, Trump a ridicat un candidat necunoscut și netestat, care nu ocupase niciodată funcții publice, în fața altor câțiva republicani, mult mai proeminenți.
Donald Trump și „binecuvântările” sale la adresa contracandidatului său, Kamala Harris
Misterul s-a risipit doar două zile mai târziu, atunci când staful de campanie al lui Moreno a cheltuit circa 17.000 de dolari în stațiunea lui Donald Trump, Mar-a-Lago, iar apoi a cheltuit încă 79.000 de dolari luna următoare, transformându-l astfel în unul dintre cei mai mari abonați politici ai clubului din Florida.
Însă Bernie Moreno nu era singur. Cu strângeri strălucitoare de fonduri la Mar-a-Lago, sejururi la hotelurile lui Trump și zboruri cu avionul privat al fostului președinte, candidații republicani și diverse grupuri politice din anturajul acestora au cheltuit sau sunt pe cale să cheltuiască mai mult pentru afacerile lui Trump în acest an decât în oricare altul din 2016 încoace.
Donald Trump însuși a fost unul dintre cei mai mari, dacă nu chiar cel mai mare cheltuitor, atât în acest an, cât și în ultimul deceniu. Citește mai multe pe canal33.ro.