«Dansez pentru tine», ediţie cu ghinion. Larisa Drăgulescu: «Mariane, ai primit ce-ai meritat» FOTO
Blestemele fostei soţii a lui Marian Drăgulescu şi-au atins scopul. Gimnastul şi partenera lui au părăsit vineri seara competiţia de la Pro TV, „Dansez pentru tine". Acum, fie forţele oculte invocate de Larisa chiar au fost atât de puternice, fie a fost vorba de reclama negativă pe care aceasta i-a făcut-o în presă, fie a fost doar simplu ghinion, cine poate şti?!
În ultimele zile, Larisa Drăgulescu, fosta soţie a gimnastului-concurent la „Dansez pentru tine", a dezvăluit adevărată faţă a acestuia, acuzându-l că nu vrea să plătească suma stabilită de judecător pentru tratamentul fiicei lor, bolnave.
Ajunsă la capătul răbdării, Larisa chiar l-a blestemat şi a promis că va pune lumânări în biserică. Ieşirea la rampă a fostei soţii a picat într-un moment cum nu se poate mai prost pentru Drăgulescu.
Fiind condamnat la duel în concurs, seara de vineri era decisivă pentru el, iar imaginea sa în rândul telespectatorilor care votează trebuia să fie impecabilă. Acum, cât au reuşit blestemele Larisei, cât lovitura de imagine, cât ghinionul la dans, rămâne de văzut. Cert este că Marian şi Adriana Lupu, partenera sa, au fost primii concurenţi eliminaţi în acest sezon.
Sâmbătă, Larisa şi-a exprimat bucuria pe pagina ei de Facebook: „Băi da cum am eu de fiecare dată dreptate în ceea ce te priveşte! Când am zis să cazi în cap, ai căzut, când mi-am dorit să nu mergi la olimpiadă, visul tău cel mai mare, la fel, nu ai avut parte. Şi acum - cum să lupţi pentru un străin când propriul tău copil are mult mai mare nevoie de tine ?!!!! Iţi merge cam bine în ultimul timp, pe măsura binelui pe care îl faci!!!", a scris Larisa.
Ghinioanele nu i-au ocolit nici pe ceilalţi participanţi de la "Dansez". Monica Davidescu s-a accidentat atât de grav încât a trebuit să renunţe la dans şi la concurs, Pavel Stratan a făcut ruptură de muşchi la spate, Bianca Drăguşanu a dansat cu frică să nu-l facă gelos pe iubitul ei, Cristea, prezent în public, iar Nicoleta Luciu ne-a arătat tot ce a avut mai frumos la dansul în ploaie: sâni, fund, corp superb. Fapt care n-a fost neapărat un lucru rău.
Salvat de la duel a fost Pavel Stran şi partenera lui, Andreea, însă bucuria lor n-a fost lungă. Ei au ajuns din nou la duel, de această dată cu Bianca Drăguşanu şi partenerul ei, Dragoş.
Seara de vineri a fost, în rest, plină de culoare, de energie şi de scene sexy, care i-au ţinut pe telespectatori lipiţi de televizoare. Echipele au invadat scena la începutul emisiunii şi au dansat pe ritmuri de rock'n'roll, apoi platoul s-a umplut de apă. Concurenţii au oferit scene de pus în ramă, momente periculoase, dar şi pline de romantism, de senzualitate. Dansul în ploaie a avut ca temă filmul Twilight, iar o parte din concurenţi au jucat rolul vampirilor. "Nu cred că mă mai recunoaşte copilul machiat aşa", a spus amuzat Şerban de la Animal X.
Nicoleta Luciu, spectacol sexy în ploaie
Dansul în ploaie de vineri seara a fost urmărit cu mare plăcere de toată populaţia masculină. Iar asta pentru că, aşa cum ne aşteptam, momentele sexy nu au întârziat să apară.
La sfârşitul dansului, Nicoleta nu ştia cum să-şi pună mai repede rochiţa pe ea
Nicoleta Luciu a oferit un show pe cinste în momentul în care rochiţa scurtă i s-a lipit de piele sub picăturile de apă.
Priveliştea a devenit şi mai transparentă atunci când partenerul ei, „vampirul", i-a dat-o jos, lăsând-o doar într-un body ud, prin care i se vedeau toate formele. „E rece apa?" a întrebat-o la sfârşit, dregându-şi vocea, vizibil „emoţionat", juratul Willmark.
Bianca a dansat cu frică să nu-l supere pe Cristea
Unul dintre cele mai amuzante momente ale serii a fost cel în care Bianca Drăguşanu şi-a făcut apariţia, la primul dans, „alergată" de un fotbalist.
Bianca e aici nu cu iubitul ei, Cristea, ci cu partenerul de dans echipat în fotbalist
Bianca, puţin stânjenită la finalul dansului în ploaie. “Oare a fost prea porno?”, părea să se întrebe ea
Era partenerul ei, Carol, care la finalul coregrafiei i-a ajuns sub papuc. Scena a fost urmărită atent de adevăratul iubit fotbalist al Biancăi, Adrian Cristea, prezent în public. Nu ştim cât de bine i-a picat acest dans, însă la următorul, cel în ploaie, cu siguranţă l-au încercat fiorurile geloziei. Bianca a ştiut, ea îl cunoaşte bine. Motiv pentru care, la antrenamente, a făcut scandal.
„Am şi eu demnitatea mea, de femeie, nu pot să fac aşa ceva. Mi se pare prea porno", a răbufnit ea, în momentul în care i s-a cerut să execute o poziţie de dans mai deochiată. „Eu am o relaţie stabilă, un iubit pe care îl respect şi care este gelos. Nu pot să stau udă, semigoală, să mă frec de partener, cu iubitul în public", a adăugat ea, cerând să i se schimbe coregrafia. Chiar dacă s-a renunţat la mişcarea în cauză, Cristea a fost crispat tot dansul şi n-a putut schiţa nici măcar un zâmbet, la sfârşit.
Monica Davidescu şi Pavel Stratan au fost răniţi
Monica Davidescu a trăit cel mai nefast moment. Joi, în timpul repetiţiilor pentru dansul în ploaie, partenerul ei s-a dezechilibrat şi a căzut peste ea. Actriţa s-a rănit grav la ambele picioare, fiind nevoită să se retragă de tot din competiţie. Locul ei a fost luat de Oana Dedeu, fostă concurentă a emisiunii şi actuală membră a baletului. Din cabină, Monica le-a urmărit evoluţia cu sufletul la gură.
Monica a fost înlocuită de o membră a baletului
Şi Pavel Stratat s-a rănit la spate. El a suferit o ruptură de munşchi, iar medicul i-a interzis să danseze rock'n'roll cu doar câteva minute înainte de a intra pe scenă. Locul lui a fost ţinut de un alt membru al baletului, care a fost nevoit să înveţe coregrafia în doar 5 minute.