De la Slujba de Înviere tinerii au mers direct în discoteci

De la Slujba de Înviere tinerii au mers direct în discoteci

Ultima actualizare:

Învierea Domnului a fost sărbătorită de tinerii reşiţeni până spre orele dimineţii în discotecile din oraş. Dacă prin curtea bisericilor n-a mai fost forfota din alţi ani, cluburile au fost pline până la refuz. Unii au trecut înainte pe la Biserică, alţii au venit direct la distracţie.

"Am fost anul trecut la catedrala din Govândari şi nu am auzit absolut nimic, pentru că nu au binevoit să pună nişte boxe, să audă toţi cei prezenţi acolo slujba, nu numai cei dinăuntru. Anul ăsta am venit direct la discotecă", spune Dan Tobă.

"Noi am fost toată gaşca, vreo zece persoane, la biserica din centru, dar trebuie să recunosc că ne-am plictisit cam repede şi nici nu aveam rezervare făcută la discotecă, astfel că, a trebuit să ne grăbim puţin pentru a prinde loc", recunoaşte şi Mirela Damian.

Cei mai mulţi credincioşi şi-au dat întâlnire aseară la Cadedrala Adormirea Maicii Domnului, dar şi Biserica Petru Iacob a adunat destui reşiţeni care au venit pentru a primi vestea învierii Domnului. Mănăstirile din împrejurimile Reşiţei au fost preferate şi anul acesta de sute de credincioşi.



Parteneri

image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
2b8fbc0e 2c57 4ee2 90bd 956616a1ec0f jpg
Turcia jpg
cuplu fericit jpg
pelerinaj sfanta parascheva 2026 10 11 calea sfintilor foto oana nechifor doxologia jpg
supermarket jpg
53216952 8286 45d0 b031 bf63770d75c4 jpg
politist scandal jpg
Valentina și Vlad jpg
image
image