Degeaba eşti bogat dacă te îmbolnăveşti în România

Ultima actualizare:

Absenţa materialelor sanitare şi a medicamentelor a devenit o problemă chiar şi pentru spitalele frecventate mai ales de oamenii cu bani şi cu relaţii. „Sunt cazuri în care, oricât de bogat ai fi, rămâi cu banii în buzunar dacă nu ai de unde să iei medicamentele de care ai nevoie. Este o problemă la nivel de sistem medical românesc", a spus dr. Doina Dimulescu, managerul Spitalului Elias din Bucureşti. Ea a explicat că se întâmplă ca unele medicamente să nu poată fi achiziţionate nici măcar de la importatori. „În acest caz, cei care au bani pot pleca în alte ţări unde se găsesc aceste medicamente", a declarat managerul de la Elias pentru Adevarul.

Reprezentantul spitalului nu a dorit să comenteze dacă problema aprovizionării cu medicamente a stat la baza deciziei lui Teo Trandafir de a se transfera la Spitalul AKH din Viena pentru tratament şi investigaţii.

Fosta realizatoare TV, actualmente deputat PDL, Teo Trandafir s-a internat la 6 ianuarie la Spitalul Elias cu diagnosticul de pancreatită acută. Luni seară, reprezentanţii spitalului au anunţat că deputatul a cerut transferul la Spitalul AKH din Viena pentru continuarea tratamentului medical. Teo Trandafir a ajuns, marţi seară, la clinica vieneză cu un avion privat, însoţită de un echipaj SMURD, pe cheltuiala omului de afaceri Adrian Sârbu,  fostul patron al Pro TV.

De ce a plătit Sârbu spitalizarea lui Teo Trandafir?

Am suficiente motive să o ajut pe Teo cu tot ce pot. Să nu uităm că ea este parte a istoriei de succes a Pro TV. Eu îmi recunosc o obligaţie morală faţă de tot ceea ce înseamnă această istorie, inclusiv faţă de oamenii care au participat la construcţia ei. Fără să dramatizez, situaţia medicală în care se afla Teo era una foarte gravă şi cerea o acţiune rapidă şi competentă. Sunt convins că mulţi oameni şi-ar fi dorit să o ajute, dar nu au putut. Să considere că am acţionat şi în numele lor".

Într-un comunicat remis ieri-seară de spitalul vienez şi citat de Mediafax se precizează că motivul internării lui Teo Trandafir îl constituie „o inflamaţie acută a pancreasului. Starea ei de sănătate este cauzată de un factor benign, cel mai probabil de apariţia unor pietre la vezica biliară, eliberate pe tractul biliar". În documentul citat se mai spune că starea clinică a pacientei este stabilă, nu are nevoie de ventilaţie artificială şi este capabilă să comunice cu echipa medicală şi cu rudele.

Ion Uţă: «Teo a slăbit prea mult şi şi-a îmbolnăvit pancreasul»

Teo, transportată cu avionul la spitalul în care a fost operat Băsescu

«O ciupercă japoneză o poate vindeca pe Teo»

Potrivit unei statistici menţionate la finalul comunicatului, în spitalul vienez au fost trataţi anul trecut aproximativ 600 de români, dintr-un total de 104.000 de pacienţi. Profesorul Mihai Voiculescu, şeful Clinicii de medicină internă de la Institutul Clinic Fundeni din Capitală a explicat că Spitalul AKH din Viena are o foarte bună organizare, pe lângă dotări excelente şi medici bine pregătiţi. Spitalul are 18 clinici, iar medicii de acolo lucrează în echipă, a precizat profesorul Voiculescu.

Citeşte mai multe pe adevarul.ro!

Parteneri

image
www.fanatik.ro
image
observatornews.ro
image
iamsport.ro
image
www.antena3.ro
image
as.ro
image
playtech.ro
image
www.fanatik.ro
image
www.cancan.ro
image
www.playsport.ro
image
sportpesurse.ro
image
www.bugetul.ro
Prințesa Caroline și Pierre Casiraghi cu soția Beatrice Borromeo, doliu în familia Casiraghi de la Monaco   Profimedia jpg
okmagazine.ro
image
okmagazine.ro
image
okmagazine.ro
image
historia.ro
image
historia.ro
georgescu iohannis foto EPA + FB jpg
1280px Podul de la Cernavodă distrus în 1916 jpg
poligon explozie jpg
ucraina png
Schengen shutterstock 9 jpg
lidl jpg
profi1 jpeg
cna consiliul national al audiovizualului Foto Facebook jpg
image
actualitate.net
image
actualitate.net