Dinamo - Hajduk Split 3:1 - VEZI FOTO!
Dinamo a întâlnit în "Groapă" pe Hajduk Split. După "încălzirea" cu Olimpia Bălţi, "câinii" au reuşit să-i învingă şi pe croaţi într-o manieră destul de clară, asigurându-şi în mare calificarea încă din primul tur.
Golurile au fost marcate de Andrei Cristea, din penalty (6), Garat (40) şi Djakaridja Kone (70), respectiv Tomasov (65). Returul se va disputa la Split, la data de 5 august.
Min. 90+3 Arbitrul pune capăt întâlnirii
Min. 90 Dinamo trece pe lângă golul patru, mingea este scoasă de Stridici de pe linia porţii, după ce un coleg de-al său trimisese spre propria poartă
Min. 80 Ocazie mare pentru Hajdkuk! Strinicitrage în transversală dintr-un unghi aparent imposibil, iar Tomasov e aproape de un nou gol, dar trimite alături
Min. 77 Georgian Păun îl înlocuieşte pe Andrei Cristea
Min. 70 GOOOL DINAMO! O REUŞITĂ DE KINOGRAMĂ A LUI DJAKARIJDA KONE! DUPĂ O MINGE RESPINSĂ DE CROAŢI, IVORIANUL PREIA PE PIEPT ŞI CATAPULTEAZĂ MINGEA ÎN PLASĂ!
Min. 65 GOL HAJDUK! Pulhac greşeşte incredibil, iar Tomasov reduce din avantajul "câinilor"
Min. 63 Adrian Cristea e aproape de un gol antologic. Şutul său de la 40 de metri e resping în corner de Subasici
Min. 60 Încă o fază superbă a "câinilor". Adrian Cristea îl lansează în careu pe Andrei, acesta centrează în faţa porţii, iar Liviu Ganea reia milimetric pe lângă
Min. 58 După o acţiune de toată frumuseţea, N'Doye (FOTO) trage în braţele lui Subasici
Min. 54 Torje, accidentat la umăr, este înlocuit de Cătălin Munteanu
Min. 52 TRIPLĂ ŞANSĂ A LUI DINAMO! Torje trage, respinge Subasici, un nou şut al lui Adrian Cristea (FOTO) e respins de fundaşii croaţi, iar apoi Andrei Cristea este blocat de Maloca
Min. 50 O execuţie surprinzătoare a lui Sharbini, dar Curcă respinge din nou
Min. 46 A început repriza a doua!
Min. 45+1 PAUZĂ ÎN ŞTEFAN CEL MARE. Dinamo conduce cu 2-0 pe Hajduk Split!
Min. 43 Ljubicici şi Pulhac se accidentează reciproc, lovindu-se cap în cap, la o lovitură liberă bătută de Ibricici . Croatul nu mai poate cotninuat partida. Brkljaca intraă în locul lui
Min. 40 GOOOL DINAMO! Adrian Cristea şutează de la 16 metri, Subasici scapă mingea în bară, iar Garat o împinge în plasă!
Min. 35 Ibricici bate bine o lovitură libere, dar Curcă prinde cu emoţii!
Min. 28 Şutul extraordinar al lui Ljubicici este scos cu greu de Curcă!
Min. 27 Din nou croaţii ratează o şansă uriaşă! Sharbini reia pe lângă o centrare excelentă
Min. 18 Mare ocazie pentru Hajduk! Ibricici este blocat în ultima clipă de Curcă
Min. 11 Homei încearcă să pătrundă pe banda dreaptă, dar fundaşul dinamovist faultează în atac
Min. 6 GOOOL DINAMO! Andrei Cristea (FOTO) transformă cu siguranţă!
Min. 5 Torje rămâne din nou singur cu portarul, îl driblează şi este faultat. PENALTY PENTRU DINAMO!!!
Min. 4 Asaltul câinilor continuă. Pasa excelentă a lui Subasici este preluată greşit de Torje, iar portarul croaţilor reţine şi este faultat.
Min. 3 Torje are prima mare ocazie de gol, după o lovitură liberă executată rapid, însă Subasici respinge în corner.
Min. 1 A început meciul!
Iată cele două formaţii:
Dinamo: Curcă - Homei, Scarlatache, Garat, Pulhac - D. Kone, NDoye - Torje, L. Ganea, Ad. Cristea - An. Cristea. Antrenor: Ioan Andone
Hajduk Split: Subasici - Rezici, Maloca, Buljat, Strinici - Ljubicici, Vejici, Andrici - Oremus, Ibricici, Sharbini. Antrenor: Stanko Poklepovici
UPDATE Noul bilanţ al incidentelor de la Unirea: 17 croaţi şi 14 români reţinuţi
Douăzeci de suporteri au fost duşi la Secţia 10 de poliţie, 17 ai echipei Hajduk Split şi trei dinamovişti, iar alţi 11 fani români, printre care unul ce purta însemnele Stelei, au fost conduşi la Secţia 14, după o bătaie care a avut loc în zona magazinului Unirea din Capitală. "Douăzeci de suporteri au fost duşi la Secţia 10, dintre care trei români. Alţi zece dinamovişti care au participat la bătaie au fost prinşi în Centrul Vechi şi au fost conduşi la Secţia 14. Se pare că un grup de fani cu însemnele clubului Steaua a vrut să intre în acest conflict. O persoană din acest ultim grup care avea un baston telescopic a fost condusă la Secţia 14 cu dinamoviştii", a declarat purtătorul de cuvânt al Jandarmeriei, Marius Militaru.
Doi fani au avut nevoie de îngrijiri medicale, unul cu fractură de piramidă nazală şi altul cu un traumatism cranio-cerebral în zona cefei.
Aproximativ 50 de suporteri ai formaţiilor Dinamo şi Hajduk Split s-au întâlnit în zona magazinului Unirea, unde a avut loc un conflict, iar jandarmii au intervenit pentru a-i despărţi. "E un procedeu importat din fotbalul englez, fair-fight, când membri ai celor două galerii se întâlnesc înaintea meciului în număr egal şi se iau la bătaie", a explicat Militaru.
UPDATE: Şapte suporteri ai echipei Hajduk Split, deplasaţi la Bucureşti, au ajuns la Secţia de Poliţie după ce s-au bătut cu românii în centrul Bucureştiului, în apropierea magazinului "Unirea".
Florin Prunea spune că Dinamo nu e favorită în faţa croaţilor de la Hajduk Split şi că şansele de calificare sunt împărţite egal între cele două echipe. Oficialul dinamovist aşteaptă o victorie din partea elevilor lui Andone, dar avertizează că nici măcar un succes clar nu va asigura calificarea în play-off-ul Europa League.
Deşi Dinamo s-a impus abia în ultimul minut al prelungirilor în faţa Astrei, Prunea spune că o evoluţie similară în partida de diseară ar putea aduce victoria.
"Vom respecta decizia Comisie de Disciplină a UEFA care spune că suporterii croaţi nu vor avea voie să intre pe stadion în grupuri organizate. Nu vor fi probleme din acest punct de vedere. Cred că vom avea un stadion plin. suporterii vin lângă echipă atunci când aceasta are rezultate, iar Dinamo a avut un start bun de sezon. Hajduk Split formează un grup destul de unit, şansele sunt de 50-50%. Dacă Dinamo va juca precum în meciul cu Astra sunt sigur că la finalul partidei ne vom bucura alături de suporteri. Astra nu a fost o echipă care să ne pună probleme, nici măcar în apărare.
Indiferent de rezultatul din seara asta, claificarea se va decide la Split. Ne-am dori o victorie, dar totul se va decide în Croaţia. Dacă suporterii vin la echipă nu avem voie să nu-i respectăm şi să nu le oferim un rezultat pe măsură", a spus Florin Prunea.
UPDATE: Suporterii lui Hajduk vin să se bată cu dinamoviştii. Conform gsp.ro, circa 400 de fani croaţi vor încerca să intre pe stadion la meciul din această seară pe cont propriu, pentru că UEFA le-a interzis deplasările în mod organizat. "Înnebunesc doar când aud numele Dinamo, acelaşi pe care-l poartă şi marea lor rivală din Zagreb! Prin toate deplasările pe unde au fost au făcut prăpăd, oficialii dinamovişti trebuie să aibă mare grijă", au declarat surse din cadrul clubului dinamovist.
Pentru a evita incidentele neplăcute, oficialii echipei din Ştefan cel Mare au luat măsuri stricte de securitate:
- nimeni nu va intra pe stadion cu obiecte contondente, cum ar fi umbrele, brichete, chei sau sticle, dar nici cu cele pirotehnice- paza în jurul stadionului va fi asigurată de 700 de jandarmi- în interiorul arenei, 100 de politişti şi 200 de stewarzi vor asigura buna desfăşurare a partidei- cei 80 de invitaţi ai clubului croat vor sta la tribuna 0; sectorul de stadion rezervat fanilor oaspeţi va fi închis
"Am discutat cu Florin despre cei de la Hajduk. Ştiu că joacă într-un sistem 4-2-3-1, fundaşii centrali sunt lenţi, iar cei laterali atacă bine dar au probleme la faza defensivă", a explicat Andone la conferinţa de presă de aseară. Apoi, a continuat: "Mai ştiu că antrenorul lor, Stanko Poklepovici, un tip de 72 de ani, este extrem de riguros care se bazează mult pe pregătirea fizică. Sunt interesanţi ca şi echipă, dar nu ne e frică de ei".
Cernat: „Hajduk e slabă la fazele fixe"
Fostul internaţional Cosmin Cernat a evoluat două sezoane la Dinamo Bucureşti (1999-2001) şi două la Hajduk Split (2007-2008 şi 2009-2010). „Cei din Split nu sunt o superechipă, dar trebuie băgaţi în seamă. Fac erori în defensivă şi sunt slabi la fazele fixe", a afirmat Cernat.
Telex
Niculae şi Moţi, suspendaţi. Atacantul Marius Niculae şi fundaşul Cosmin Moţi nu au drept de joc pentru partida de azi din cauza cumulului de cartonaşe.
Dănciulescu, Helder şi Bazzi, şanse minime să joace. "Dacă va veni cartea verde a lui Dănciulescu până diseară la ora 21.00, îl pot trece pe lista UEFA. În aceeaşi situaţie se află şi Bazzi, şi Helder", a explicat Andone, dar chiar şi aşa, cei trei au şanse minime să joace azi, din cauza timpului scurt de pregătire cu echipa.
Tratative pentru Pulhac. Există oferte din Spania pentru fundaşul dinamovist, dar Andone a declarat că abia din retur s-ar putea realiza transferul. „Sunt discuţii pentru Cristi Pulhac, dar nu e finalizat nimic, poate din retur să se întâmple ceva. Pe Cristi o să-l vedeţi şi la meciul cu Hajduk, şi duminică în campionat", a spus „Fălcosul".
Moţi, amendat cu o sută de euro pentru o ţigară. După ce fostul impresar Ioan Becali l-a acuzat pe Moţi că fumează în exces, Ioan Andone a anunţat că, dacă nu reununţă la viciu, fundaşul va fi penalizat. „Nu e normal ca sportiv să fumezi, dar e problema lui. Dacă îl prind că fumează, îl amendez cu o sută de euro", a spus Andone.