Dinamo renunţă la titlu!
Dinamoviştii s-au resemnat. Aflaţi la 10 puncte în spatele liderului Oţelul, „câinii roşii" au anunţat, prin vocea lui Ioan Andone, că principalul obiectiv este Cupa României. Tocmai de aceea, la puţin timp după terminarea turului, mai mulţi jucători cu salarii mari au fost vânduţi, sau au fost deja anunţaţi că nu mai fac parte din lot. Astfel, Adrian Cristea a ajuns la Universitatea Cluj, Ousmane N'Doye s-a transferat la Astra Ploieşti în timp ce Bazzi, Garat şi Florin Bratu au fost daţi afară. Ultimul dintre aceştia abia revenise din Bulgaria, de la Litex Loveci, iar oficialii l-au anunţat că nu-i pot plăti salariul de 17.000 de euro pe lună, astfel că a devenit liber de contract. Mai mult, Marius Niculae şi Andrei Cristea au fost anunţaţi că sunt liberi să-şi caute echipe, astfel că este foarte probabil ca returul să nu-i mai găsească în Ştefan cel Mare. Prin aceaste mutări, Dinamo economiseşte un milion de euro, suma reprezentând salariile celor plecaţi, iar Andone va avea mână liberă să promovez tineri. De exemplu, atacul va fi alcătuit din Liviu Ganea şi Alexe. „Probabil campionatul va fi obiectivul numărul doi, după Cupa. Avem un început groaznic, trebuie să luăm nouă puncte în primele trei meciuri ca să mai sperăm la titlu. Sunt convins că vom avea cel mai bun atac din ţară, dar trebuie să ne rezolvăm şi problemele din apărare. Nu se poate ca o echipă care înscrie 22 de goluri acasă, cât Oţelul în toate etapele, să primească 20. Dacă primeam numai 10, eram pe primul loc în acest final de an", a spus Ioan Andone.
„Fălcosul" încearcă să-şi betoneze defensiva, dar salariile mici oferite fac misiunea aproape imposibilă. „La Dinamo nu am un lider în defensivă. Degeaba lucrez eu la antrenamente, dacă pe teren nimeni nu vorbeşte. Moţi şi Grigore nu au calitatea să vorbească pe teren. Trebuie să întărim defensiva. Cu străinii e mai greu, aşa că probabil vom aduce jucători din ţară", a spus Andone. Pe lista antrenorului se află Szukala, de la Gloria Bistriţa, şi Chiricheş, de la Pandurii.