Două trenuri marfare s-au ciocnit în această dimineaţă

Ultima actualizare:

Accidentul s-a produs pe magistrala Bucureşti-Constanţa din cauza ciocnirii a două trenuri de marfă. În urma accidentului au deraiat o locomotivă şi un vagon.

Trenurile de călători au fost deviate pe altă rută. Acestea vor avea întârzieri de câteva zeci de minute. La locul accidentului au fost trimise macarale speciale şi se speră ca până la ora 14.00 să se elibereze traficul.

Nu au fost înregistrate victime.

UPDATE

Paul Ulieru, comisar Infotrafic, a declarat că ceaţa a favorizat producerea accidentului, mai ales ca ultimul vagon al primului tren era slab semnalizat.

Gheorghe Popa, secretar de stat în Ministerul Transporturilor,  a afirmat că primul tren s-a rupt şi ultimele vagoane au ramas pe şine. Deşi au fost semnalizate cu lumină galbenă, ceaţa a făcut imposibilă observarea acestora de către condcătorul celui de-al doilea tren.

Directorul Mihai Frăsinoiu a precizat că primul tren este încărcat cu role de tablă iar al doilea tren, cu cărbuni. În urma accidentului, traficul feroviar a fost deviat pe ruta Slobozia - Urziceni - Ciulniţa, trenurile urmând a avea întârzieri.

UPDATE 2

Secretarul de stat în Ministerul Transpoturilor, Gheorghe Popa, a declarat,la Realitatea TV, că trenurile de pe ruta Bucureşti-Constanţa au întârzieri de 60-90 de minute, în urma accidentului produs sâmbătă dimineaţă, când două trenuri de marfă s-au ciocnit.

Gheorghe Popa a declarat că accidentele dese înregistrate pe calea ferată sunt cauzate de lipsa investiţiilor din ultimii 20 de ani, vagoanele având o vechime de 28-30 de ani.

UPDATE 3

Patru trenuri de călători se află deja în întârziere. Garniturile de pe ruta Bucureşti-Constanţa au întârzieri cuprinse între 60 şi 120 de minute, potrivit ultimelor informaţii.

O comisie a Ministerului Transporturilor s-a deplasat la locul incidentului şi încearcă să afle cauzele acestuia. Mecanicul celui de-al doilea tren este audiat de autorităţi. Dacă va fi găsit vinovat pentru acest incident, el riscă desfacerea contractului de muncă. De asemenea, mecanicul de locomotivă ar putea fi obligat să suporte toate cheltuielile pentru reparaţiile garniturilor.

Centrul Infotrafic al Poliţiei Române a trimis, pe Autostrada Soarelui, pe sensul de mers către Bucureşti, la kilometrul 59+500, pe banda de urgenţă, mai multe autovehicule care asigură intervenţia la accidentul feroviar produs pe magistrala 800 Bucureşti - Constanţa.

Parteneri

image
www.fanatik.ro
image
observatornews.ro
image
iamsport.ro
image
www.antena3.ro
image
as.ro
image
playtech.ro
image
www.fanatik.ro
image
www.cancan.ro
image
www.playsport.ro
image
sportpesurse.ro
image
www.bugetul.ro
Kate Letizia și Sofia colaj jpg
okmagazine.ro
image
okmagazine.ro
image
okmagazine.ro
image
historia.ro
image
historia.ro
image png
venice 2855264 1280 jpg
cozi ceausescu jpg
orasul 5 min danemarca  jpg
Produse Lidl pe raft - magazin FOTO Shutterstock
Parlamentul European si Iohannis   sala goala FOTO Radu Eremia jpg
oala presiune jpeg
mircea diaconu jpg
image
actualitate.net
image
actualitate.net