Dunga către Maradona: 'Suntem mai tehnici decât voi'!

Dunga către Maradona: 'Suntem mai tehnici decât voi'!

Ultima actualizare:

de Elsion Vaso

Antrenorul naţionalei de fotbal a Braziliei, Dunga, i-a luat peste picior pe elevii lui Maradona, susţinând sus şi tare după victoria cu (3-1), în deplasarea din Argentina, că decisive au fost 'calităţile tehnice' ale brazilienilor.

'Argentina are jucători mari, ca Lionel Messi, care ar putea fi ales cel mai bun fotbalist din lume. Este o echipă foarte puternică, dar calităţile tehnice ale Braziliei au avut câştig de cauză. Sunt satisfăcut să văd că ne-am făcut bine treaba, să văd entuziasmul echipei Braziliei şi plăcerea cu care a jucat', a declarat Dunga.

Adversarul său direct ca jucător şi acum ca antrenor, Diego Armando Maradona, a declarat că Dunga a gândit foarte bine jocul. "Ne-am complicat situaţia în grupă după această înfrângere, însă mergem mai departe. Îmi asum întreaga responsabilitate pentru acest eşec. Înfrângerea cu Brazilia poate aduce o criză pentru noi, dar trebuie să luptăm în continuare, trebuie să ne ridicăm şi să ne calificăm la Cupa Mondială din 2010. Toţi ne simţim oribil după acest meci. Nu mi-am criticat jucătorii, sunt sigur că îşi vor reveni. Dunga a gândit foarte bine jocul, a şi avut jucători foarte buni în teren", a spus Maradona.

Naţionala Selecao şi-a asigurat prezenţa la Campionatul Mondial de Fotbal de anul viitor din Africa de Sud după acest meci spectaculos, câştigat la Rosario.

Brazilia are calificarea în buzunar cu trei meciuri rămase de disputat în stagiunea calificărilor.



Parteneri

image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
front 1 jpg
spital jpg
woman suffering from allergies outside jpg
1 friptura de vita jpg jpeg
791960603 2543456769408452 5268952716990991463 n jfif
image png
Carte de identitate electronică  Sursa Freepik com jpg
792705446 1293009009469594 7655849152063112424 n jpg
image
image