Dunga nu se sperie de Lionel Messi

Dunga nu se sperie de Lionel Messi

Ultima actualizare:

de Elsion Vaso 

Selecţionerul echipei de fotbal a Braziliei, Dunga, şi fostul portar al Paraguay-ului, Jose Luis Chilavert, ale căror selecţionate vor înfrunta Argentina în zilele următoare, în preliminariile pentru Mondialul 2010, nu se tem de Lionel Messi.

Astfel, Dunga a declarat că nu are nici un marcaj special pentru atacantul argentinian la meciul dintre cele două ţări de sâmbătă, din Argentina.

'Orice jucător cu mingea merită atenţia noastră. Messi este un jucător de calitate, dar nu trebuie să uităm să jucăm noi când avem balonul', a spus Dunga, care se aşteaptă la 'un joc bărbătesc' între cele 2 mari rivale din America de Sud.

Până acum, selecţionatele Braziliei şi Argentinei s-au întâlnit de 93 de ori. "Pumele" s-au impus de 34 de ori, "Selecao" de 26, iar 23 de partide s-au terminat la egalitate. Golaverajul este favorabil selecţionatei din Ţara Tangoului, 148-146.

Cele două naţionale se vor înfrunta, duminică dimineaţă, la Rosario, şi în direct pe Boom Sport One, de la ora 03.30.

Un alt contestatar al lui Messi este Luis Chilavert. Fostul portar internaţional emblematic pentru Paraguay a ţinut, şi el, să minimalizeze impactul lui Messi în echipa naţională, în perspectiva meciului de miercuri, de acasă. 'Este un zeu în Europa, dar nu arată nimic în selecţionată. La Barcelona, toţi se învârt în jurul lui. Argentinienii sunt mari jucători, dar selecţionerul Diego Maradona nu a găsit încă echipa ideală pentru a-l însoţi', a apreciat Chilavert.



Parteneri

image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
blocuri bucuresti 1024x580 jpg
Tutankhamon png
Viorel Pașca FOTO Inquam Photos / George Calin
masina locuinta pixabay jpg
haine masina de spalat istock jpg
un bărbat a câștigat 1 milion de euro la loterie, foto Shutterstock jpg
meci spania argentina fifa instagram jpg
facebook pexels jpg
image
image