Ei se vor căsători în vara asta!
În comparaţie cu ultimii ani, 2010 a fost unul sărac în căsătorii. Doar trei vedete se pregătesc de nuntă vara aceasta, Connect-R fiind ultimul care a lansat vestea, cererea în căsătorie fiind acceptată de iubita lui chiar zilele trecute.
Patru încercări i-au trebuit lui Connect-R (28 de ani) să o convingă pe iubita sa, Diana (26 de ani) să-l ia de soţ. Dacă iniţial l-a refuzat pentru că e mult prea iresponsabil, iată că tânăra s-a lăsat, în sfârşit, înduplecată. Solistul a gândit un scenariu deosebit, din teama de a nu fi, din nou, refuzat şi chiar i-a scris o poezie iubitei sale.
Surpriză, însă! Deşi pe scenă nu are deloc emoţii, iată că s-a pierdut total cu firea în faţa Dianei şi, brusc, i s-au şters din memorie toate strofele: „Eram varză. După primul vers mi-am dat seama că nu mai ştiu nimic. Dar răspunsul a fost „da" şi asta e tot ce contează", a spus Connect-R.
Alina Sorescu, mireasă în rochia lui Bote
Alina (24 de ani) şi Alexandru Ciucu (35 de ani) au ales să-şi pună pirostriile în septembrie, exact când aniversează şi doi ani de când formează un cuplu. Cei doi preferă, din superstiţie, să ţină secret detaliile despre nuntă, ei aflându-se acum în toiul pregătirilor.
Alex încă mai caută costumul de ginere, iar Alina va pura o rochie creată de Bote. Se pare că petrecerea va avea loc în restaurantul unui hotel luxos din Capitală şi vor fi peste 150 de invitaţi.
Alex Velea, cerere în căsătorie la metrou
La doar 26 de ani, Alex Velea a hotărât să părăsească breasla burlacilor, el urmând să se căsătorească pe data de 18 iulie.
Original din fire, Alex a găsit o metodă inedită să o ceară pe iubita sa, Ana, în căsătorie, totul întâmplându-se în metrou.
Cei doi îndrăgostiţi vor fi conduşi la altar de cuplul Andreea Bănică - Lucian Mitrea, urmând ca domnişoară şi cavaler de onoare să fie Laura Cosoi şi Smiley.
Mai citeşte: