Elevii cu porcină, trimişi pe jos la spital

Ultima actualizare:

Părinţii au fost invitaţi telefonic marţi seară, după terminarea orelor de curs, să-şi aducă co-piii la Spitalul de Boli Infecţioase Iaşi, pentru a fi internaţi şi trataţi.

„Mi-am adus copilul la spital cu maşina. Am venit să văd ce face şi se simte bine", a declarat mama unuia dintre copiii internaţi. Nu toţi părinţii şi-au adus însă copiii bolnavi cu maşina personală. Cei care stăteau în apropierea unităţii medicale au venit pe jos.

„Majoritatea au venit cu maşinile proprii. Au fost însă şi părinţi care au venit pe jos, întrucât starea de sănătate a copiilor le permitea acest lucru", a declarat Irina Mitroiu, unul dintre epidemiologii din cadrul spitalului.

Motivul pentru care elevii diagnosticaţi cu AH1N1 au fost lăsaţi să se plimbe după bunul lor plac prin oraş a fost acela că transportarea copiilor la spital cu ambulanţa ar fi putut bloca activitatea serviciului.

„Cei vizaţi au fost anunţaţi să se prezinte singuri la spital, fără să fie nevoie să-i mai ducem noi cu ambulanţele. Toţi au maşini personale şi nu a mers niciunul cu autobuzul", a explicat Vasile Cepoi, directorul Direcţiei de Sănătate Publică Iaşi.

Cluj- Baritonul Operei, în stare gravă

Baritonul Gheorghe Mogoşan, internat după ce a contactat în Spania, virusul AH1N1, se află internat în stare gravă la Terapie Intensivă.

Preşedintele Societăţii Române de Epidemiologie, prof. dr. Geza Molnar, a confirmat că situaţia baritonului de la Opera Naţională Română, din Cluj-Napoca, reprezintă „o problemă".

„El suferă de o boală pulmonară cronică în stare avansată, care ar fi trebuit tratată mai demult. Recent, a fost în Spania unde a contactat virusul. Din păcate, s-a prezentat destul de târziu la medic. Fără discuţie, este un caz-problemă ", a menţionat prof. dr. Geza Molnar.

La Cluj mai sunt internate două persoane care au contractat virusul noii gripe: o asistentă medicală, de la Maternitatea din Oradea, şi soţul ei. Acesta din urmă a fost adus «în secret» la Cluj-Napoca.

Bucureşti- A venit şi rândul profesorilor

După elevii din Slobozia, Iaşi şi Bucureşti, o învăţătoare din cartierul bucureştean Ferentari a fost diagnosticată cu H1N1.

Părinţii sunt panicaţi şi nu ştiu dacă să îşi mai trimită copiii la şcoală. Vineri, o învăţătoare în vârstă de 31 de ani, de la Şcoala nr.147 din Capitală, s-a simţit rău, a făcut febră 39 şi a mers la medic. I s-au recomandat analize şi să nu mai meargă la ore.

Ieri, a venit confirmarea: este vorba despre gripă porcină.

„Era bolnavă de vineri şi nu a mai venit la ore. Astăzi (n.r. ieri), am fost anunţaţi că s-a confirmat gripa porcină. Au fost informaţi părinţii celor 21 de elevi ai săi, s-au efectuat dezinfectarea şi sigilarea clasei. Copiii vor veni la şcoală abia după vacanţă, pe 9 noiembrie", ne-a informat Carmen Crudu, directoarea şcolii.

Învăţătoarea a fost internată luni la Institutul „Matei Balş", cu o formă severă de bronhopneumonie şi probleme grave la nivel respirator.

Din aceeaşi şcoală, alţi doi profesori şi doi elevi au fost îndrumaţi de urgenţă spre control medical, deoarece au simptome de gripă.

Părinţii celorlalţi elevi au aflat de la femeile de serviciu despre existenţa virusului în şcoală şi au intrat în panică.

„Eu m-am dus să-mi iau copilul care este în clasa a IV-a. Mi-e frică să îl mai las la şcoală, pentru că mai am doi copilaşi acasă. Nouă nu ni s-a spus ceva despre pericolul acestei boli, doar părinţilor din clasa învăţătoarei bolnave", ne-a mărturisit Dana Vlăsceanu, mama unei eleve. Iulian are şapte ani şi învaţă în clasa învăţătoarei bolnave.

„Nu-mi pasă de virus, pentru că am intrat în vacanţă mai devreme", ne-a spus micuţul.

Parteneri

image
www.fanatik.ro
image
observatornews.ro
image
iamsport.ro
image
www.antena3.ro
image
as.ro
image
playtech.ro
image
www.fanatik.ro
image
www.cancan.ro
image
www.playsport.ro
image
sportpesurse.ro
image
www.bugetul.ro
Charles, Camilla, Charlotte, Kate, William, George, Louis, Profimedia jpg
okmagazine.ro
image
okmagazine.ro
image
okmagazine.ro
image
historia.ro
image
historia.ro
Padure din viitoarea Centura Verde Bucuresti Ilfov foto Centura Verde jpeg
Sens giratoriu FOTO Shutterstock jpg
Șofer la volan  Foto Pixabay jpg
inchisoare medievala jpg
profesor jpg
daniel david ubb fb jpg
phone 292994 1280 jpg
Izvorul de la Manastirea Sf  Dionisie Exiguul si Sf  Efrem jpg
image
actualitate.net
image
actualitate.net