Emil Hossu, călcat pe trecerea de pietoni

Emil Hossu, călcat pe trecerea de pietoni

Ultima actualizare:

Totul s-a întâmplat în jurul orei 9.00, pe Şos. Kiseleff. Actorul traversa regulamentar strada, iar şoferul Daciei 1310, care venea de pe strada Arh. Ion Mincu, nu s-a asigurat când a virat dreapta.

Conform raportului poliţiei, bărbatul care l-a lovit pe Emil Hossu are 61 de ani, nu consumase băuturi alcoolice şi s-a ales cu dosar penal pentru vătămare corporală din culpă: „Sunt bine, voi sta internat până luni. Trebuie să privesc partea plină a paharului. La cât de puternic a fost impactul, puteam păţi ceva mai grav. Sunt fericit că nu a păţit căteluşul meu nimic. Nu am de gând să îl dau în judecată pe domnul care m-a lovit. Omul a oprit, şi-a cerut iertare. Din păcate, va trebui să amân premiera piesei «Omul hazardului» de la Teatrul Nottara. Timp de opt săptămâni nu voi mai putea urca pe scenă. Bineînţeles că mă va afecta foarte mult financiar, pentru că eu sunt doar colaborator la teatru", ne-a declarat Emil Hossu.

Are genunchiul rupt

Directorul medical al Spitalului Elias, dr. Dana Safta, ne-a declarat că actorul a fost adus la Camera de gradă cu ambulanţa.

„Domnul Hossu are o fractură la genunchi. Din fericire, nu este un traumatism major.Medicii i-au imobilizat piciorul, iar pacientul primeşte tratament de specialitate. Deocamdată, rămâne internat în spital", a încheiat dr. Safta.



Parteneri

image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
FotoJet (35) jpg
Seceta oprește un reactor al centralei de la Cernavodă. Dunărea a ajuns la un minim istoric FOTO Apele Române
Eclipsa de soare jpg
image png
fasole verde png png
telefoane mobile vechi jpeg
masina de spalat png
Joe Biden shutterstock 2551316423 jpg
image
image