Emisiunea în care Botezatu ar fi spus că a întreţinut relaţii sexuale cu o minoră, în vizorul CNA

Ultima actualizare:

„Sesizarea Federaţiei Organizaţiilor Neguvernamentale pentru Copil va fi analizată săptămâna viitoare", a declarat pentru Mediafax Răsvan Popescu, preşedintele Consiliului Naţional al Audiovizualului (CNA).

Potrivit lui Popescu, analiza se va face din perspectiva articolului 39, alineatul 2 din Legea audiovizualului, care reglementează protecţia minorilor, coroborat cu articolul 19 din Codul de reglementare a conţinutului audiovizualului, care stabileşte între criteriile de clasificare ale programelor „psihologia personajelor şi reperele morale pe care acestea le oferă copiilor sau adolescenţilor“.

FONPC a sesizat, joi, Ministerul Public, Direcţia Generală de Protecţie a Copilului şi Consiliul Naţional al Audivizualului în legătură cu afirmaţii făcute de Cătălin Botezatu în emisiunea "Te pui cu blondele" de la Antena 1, considerând că au fost promovate comportamente care contravin legii.„Federaţia Organizaţiilor Neguvernamentale pentru Copil - FONPC consideră că postul Antena 1 a încălcat legea difuzând, miercuri, 18 aprilie 2012, emisiunea «Te pui cu blondele», în cadrul căreia au fost promovate comportamente care contravin legii, şi anume sexul cu o minoră. În cadrul emisiunii mai sus amintite, domnul Cătălin Botezatu a afirmat că a întreţinut relaţii sexuale cu o minoră în vârstă de 14 ani“, se arată într-un comunicat de presă.

FONPC precizează că, potrivit legislaţiei în vigoare, întreţinerea de relaţii sexuale cu o minoră cu vârsta mai mică de 15 ani constituie infracţiune.

Citeşte şi:

Cătălin Botezatu, acuzat de sex cu minore

Botezatu, despre reclamaţiile de sex cu o minoră: «A fost o glumă pentru rating»



Parteneri

image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image png
image png
asian woman using the smart mobile phone for check online shopping order is completed with clothes beside the glassess in store shop with happy action at department center 961515078 d885f0506450479c9efb38d9ddf1ed58 jpg
image png
metrorex, foto shutterstock jpg
legume istock jpg
image png
Creta, Grecia, foto Shutterstock jpg
image
image