Eugen Cristea şi Cristina Deleanu, despre secretul unei relaţii perfecte: «În fiecare zi ne facem un alt viitor»

Deşi avea doar 12 ani când a văzut-o prima dată, Eugen Cristea nu a putut să o uite pe cea care avea să-i devină parteneră 21 de ani mai târziu. Din 1985 sunt nedespărţiţi atât pe scenă, cât şi în viaţa de zi cu zi. Veseli, tandri şi îndrăgostiţi. Așa i-am găsit pe actorii Eugen Cristea şi Cristina Deleanu în micul lor apartament din Calea Moşilor. Un “cuibuşor” plin de amintiri şi un loc învăluit de iubire. O iubire cum rar ţi-e dat să vezi, o iubire ce merită povestită.

Sunteţi un exemplu demn de urmat pentru tinerii din ziua de astăzi. Cum reuşiţi de aproape trei decenii încoace să formaţi un cuplu atât de solid şi discret în acelaşi timp?

Cristina Deleanu: 30 de ani, doi ani sau zece înseamnă în primul rând dragoste! Înseamnă a şti ce-ți doreşti de la viaţă. Înseamnă să accepţi, să treci peste bune şi rele, şi mai ales peste rele cu mintea limpede şi sufletul curat. Dacă se întâmplă ca doi oameni într-un cuplu să rezoneze la fel, şi fiecare să înţeleagă că asta e menirea lui de om şi de individ în cuplu, atunci treaba iese. Trebuie să ştii ce vrei de la viaţă, cine eşti tu şi ce vrei de la partener.

Eugen Cristea: Aş mai adăuga respectul faţă de omul de alături. Cred în valorile familiei foarte tare şi din păcate în viaţa asta amărâtă pe care o ducem, rămâne singurul refugiu. Tocmai, de aceea strângem din dinţi împreună şi mergem mai departe şi căutăm micile bucurii. Mici bucurii înseamnă revelionul pe care l-am făcut la Viena în camera de hotel cu sandwich-uri şi cu un pahar de vin în doi.

Mici bucurii înseamnă să mergem la mall să ne cumpărăm câte ceva sau să vedem un film, să ne plimbăm cu căţelușul nostru sau să îi aduc flori în fiecare zi. Pe urmă, contează foarte mult că jucăm, am jucat şi vom juca tot timpul împreună. Apropo de familiile de actori, eu nu cred în celebrele vorbe cum că nu ar încăpea două săbii în aceeaşi teacă. Slavă Domnului, nu ne-am bătut pe roluri.

Faptul că soţia dumnevoastră este mai mare cu aproape 12 ani a influenţat în vreun fel viaţa de cuplu?

Cristina Deleanu: După cum vedeţi, niciodată! Pentru că eu am o tinereţe permanentă în comportament.

Eugen Cristea: Asta e genială când mergem împreună la film. De fiecare dată când cer un bilet de pensionar, personalul de acolo crede că este pentru mine.

Ce vă amintiţi despre momentul în care v-aţi cunoscut? A fost sau nu dragoste la prima vedere?

Eugen Cristea: Da! A fost dragoste la prima vedere. Prima dată am vazut-o în 1964, pe scena teatrului din Iaşi. Aveam 12 ani şi de atunci am ţinut-o minte. Prin anii ’80 am început să jucăm împreună şi iată-ne ajunşi aici…

Cristina Deleanu: Eu cred că trebuie să se sedimenteze un pic ceea ce se simte la prima vedere. Trebuie să se întâmple ceva ca lucrurile să capete formă, pentru că EA, dragostea, are o formă totuşi. Atunci când capătă o formă concretă, ai motive să rămâi lângă omul acela, simţi că inima îţi bate mult mai mult decât în primele clipe şi mai des de atunci încolo. Se explică greu treaba asta, ea trebuie trăită. Iar dacă mă întrebi de viitor, să ştii că noi viitorul nu îl cunoaştem. În fiecare zi ne facem un alt viitor.

A existat vreun moment de cumpănă în relaţia dumnevoastră?

Cristina Deleanu: Nu, niciodată. Asta nu înseamnă că nu suntem uneori nervoşi şi ne mai şi certăm.

Am citit la un moment dat că aţi vrut să părăsiţi ţara şi să vă stabiliţi în Canada? Ce v-a făcut să vă răzgândiţi?

Cristina Deleanu: Sigur că aici te simţi totuşi ca acasă, dar te loveşti de foarte multe lucruri care în altă parte sunt puse la punct. Cum ar fi societatea şi mersul ei… De ce ei pot să respecte regulile şi să trăiască după nişte legi, fără îndoială pentru unii poate greşite şi acolo. Dar în ceea ce priveşte transportul, organizarea, serviciile, toate sunt puse la punct. Şi în Canada, şi în America, şi în Viena! Şi când vin acasă zic “aoleu ce am lăsat acolo” şi sigur că ai un regret. Dar, dacă nu am făcut-o la tinereţe acum nu mai are rost.

Vă faceţi cadouri? Spuneţi-mi unul care a fost mai special. Sunt sigură că au fost multe, dar trebuie să fie unul de suflet.

Cristina Deleanu: Ne facem cadouri. Eu, spre deosebire de Eugen, reuşesc să pregătesc cadourile de Crăciun sau de ziua lui chiar şi cu câteva săptămâni înainte. Mă gândesc ce i-ar trebui sau i-ar face plăcere. Dar nu ştiu să îţi spun unul mai special…pentru că sunt multe. Avem un obicei, când plecăm într-o deplasare sau în străinătate, pitim câte o jucărie în bagaj. Avem o colecţie de pluş, toate animalele posibile, cred că am adunat peste o sută de prin toate locurile în care am ajuns.

 Eugen Cristea: Asta este cea la care ţinem cel mai mult. O cheamă Moale-Moale şi am cumpărat-o din Chicago. E o focuţă simpatică, pe care o luăm cu noi peste tot, a vizitat aproape toată lumea.

Aveţi un căţeluş tare simpatic, Yummy! El are acces la jucării?

Eugen Cristea: Yummy  e un răsfăţat şi le primeşte pe toate. Cristina a zis la un moment dat o frază tristă: “Yammy are mai multe jucării decât un copil sărac”.

Apropo de copii, aţi declarat de curând într-un interviu că, deşi iubiţi enorm copiii, nu aţi vrut un urmaş pentru că v-a fost teamă şi nu aţi vrut să condamnaţi încă un suflet la nefericire. Ce aţi vrut să spuneţi prin asta? Vă temeaţi că nu aţi fi fost un bun părinte?

Eugen Cristea: Nu, mă temeam că nu aş fi putut să îi ofer ceea ce aş fi vrut cu adevărat să îi ofer unui copil. Asta se leagă într-un fel şi de copilăria mea. Eu am avut, în ciuda faptului că sunt născut în anii ’50, o copilărie foarte frumoasă şi fericită. 

Spuneţi că aţi avut o copilărie fericită. Atunci de ce credeţi că nu aţi fi putut să îi oferiţi o copilărie la fel de frumoasă?

Eugen Cristea: Din cauza condiţiilor şi din cauza felului în care merg lucrurile. Eu ştiu, am colegi cu copii, care sunt disperaţi că nu le pot oferi ce îşi doresc.

Regretaţi că nu aveţi un urmaş?

Eugen Cristea: Foare rar, aproape deloc. Sunt mai dur aici ştiu, asta e! Nu am vrut nici eu, nici Cristina, dar ne înţelegem de minune cu copiii.

Cine este “şeful” la dumneavoastră în bucătărie? Aveţi vreun ingredient secret pe care-l strecuraţi în mâncare ca să-l daţi gata pe domnul Cristea?

Eugen Cristea: Cristina găteşte foarte bine, rapid şi nu a ars niciodată mâncarea. Are tone de condimente cumpărate din toată lumea. Ultima dată ne-am întors cu două kilograme de orez negru din Canada.

Cristina Deleanu: Ne plac diversităţile, nu mâncăm tradiţional. Viaţa noastră este mai potolită din punctul acesta de vedere. Încercăm să mâncăm cât mai sănătos. Ca ingrediente eu mai pun câteva frunze de busoioc, rozmarin, boabe de piper roşii sau ardei iute. În rest mă pricep la destul de multe, nu fac exhibiţii culinare, dar îmi place să gătesc.

Valentine’s Day, Dragobetele… au aceste zile vreo însemnătate pentru dumneavoastră? Faceţi ceva special cu ocazia acestor zile?

Eugen Cristea: Ca să fiu sincer, nu! Flori iau oricum în fiecare zi şi, ce-i drept, de câţiva ani încoace i-am mai luat Cristinei nişte ursuleţi de pluş care spuneau “Te iubesc”. Probabil, de Valentine’s Day o să mergem la mall.

Cu riscul de a suna ca un clişeu… Aveţi secretul unei relaţii perfecte?

Eugen Cristea: Dragoste, respect şi înţelegere! Ăsta-i secretul unei relaţii perfecte.

Aţi vizitat continentele în lung şi-n lat! Europa, America, Australia… Spuneţi-mi, există un loc anume pe Glob în care vă doriți foarte mult să ajungeţi în viitorul apropriat?

Cristina Deleanu: Am vrea China sau Japonia. Nu am planificat nimic, dar să vedem cum se ivesc lucrurile şi, fireşte, câţi bani avem, iar banii se strâng greu. Şi vezi apropo de stabilitate, ne mai asemănăm într-un lucru. Nu ne interesează lucrurile de lux, trăim normal și onest.

Nu avem maşină, nu avem vilă, nu avem piscine, avem ce vedeţi voi aici şi de aia bănuţii ăia pe care reuşim să-i adunăm se duc pe câte o hăinuţă, pe câte o sută de inele la mine, dar nu atacăm preţurile incomensurabile şi nici luxul de pe lume. Nu ne place, nu ne stă bine şi nici nu este nevoie de asta pentru a te simţi bine.

Sunteţi actori şi de multe ori aţi împărţit aceeaşi scenă. Profesional vorbind, v-aţi făcut sugestii unul altuia sau critici? Momentan aveţi proiecte în derulare? Unde vă pot vedea iubitorii teatrului?Cristina Deleanu: Bineînţeles că am fost critici unul cu altul. Nu ne-am îngăduit momente în care zicem lasă că e soţul meu sau soţia mea. Asta este meseria noastră. Meseria asta se face totuşi până la adânci bătrâneţi dacă rezişti. Sfătuirea între noi este obligatorie. Vrei să faci cât mai bines sau cât mai aproape de bine orice, şi atunci şi solicitarile pe care le aveam le facem tot împreună şi există chiar la momentul ăsta un fel de obicei ca lumea să ne cheme şi să ne perceapă numai împreună.

Eugen Cristea: În prezent, jucăm împreună în “Avarul” lui Molière, în regia unui tânăr coleg şi prieten al nostru. Săptămâna asta suntem la Urziceni, apoi la liceul "Mihai Viteazul" din Capitală, şi probabil îl vom juca şi la Nottara. Dar nu este sigur, să vedem unde primim invitaţie. Şi apropo de proiecte, Cristina va publica o carte în curând, care se va numi “Şi totuşi, actorul…”

Cristina Deleanu: Uite că se fac aproape 50 de ani de când am absolvit şi zece ani de când am început proiectul acesta. Am scris despre colegii noştri, să mai scoatem la iveală şi faptele de acum 40 de ani. Am de spus foarte multe lucruri pe care oamenii de astăzi nu le ştiu. E o mică istorioară a perioadei…