EXCLUSIV Au binecuvântarea lui Minune, dar nu se pot căsători! Ce stă în calea fericirii lui Carmen şi a lui Franco

Ultima actualizare:
Mihaela Moise
Mihaela Moise

Se pare că Franco şi Carmen vor trebui să-şi amâne nunta pentru anul viitor, din cauză că tatăl băiatului a decedat în urmă cu o lună şi tradiţia spune că timp de un an familia trebuie să ţină doliu.

Chiar dacă au obţinut binecuvântarea lui Adi Minune, Franco şi Carmen trebuie să mai aştepte până la nuntă deoarece băiatul se află în doliu după tatăl său, care a decedat în urmă cu o lună.

Carmen
Carmen

Reporterul Click! Mihaela Moise a spus că din timpul petrecut în preajma celor doi îndrăgostiţi a realizat că băiatul o iubeşte foarte mult pe fiica manelistului. Aceasta a mai spus că deşi Adi Minune a spus că nu-şi va mai susţine financiar fiica, lucrurile se vor aşeza şi manelistul va reveni asupra deciziei.

„Momentan nu este cazul unei nunţi, din cauză că tatăl lui Franco a murit în urmă cu o lună. La romi, faptul că cei doi au fugit împreună înseamnă că ei s-au căsătorit. Din discuţiile mele cu Franco am realizat că el o iubeşte foarte mult pe Carmen. Cred că se va angaja şi o va putea întreţine pe aceasta. Din surse, am înţeles că fetei i s-ar fi scăzut nota la purtare. Cred că lucrurile se vor îndrepta şi că Adi Minune îi va plăti în continuare studiile şi nu va fi nevoită să renunţe la liceul de fiţe unde plăteşte 1.000 de euro pe lună", a declarat Meme în cadrul ediţiei de luni a emisiunii Click!, difuzată de luni până vineri, de la ora 22:30, la Prima TV.


    Carmen
Carmen


Parteneri

image
www.fanatik.ro
image
observatornews.ro
image
iamsport.ro
image
www.antena3.ro
image
www.gandul.ro
image
as.ro
image
playtech.ro
image
www.fanatik.ro
image
www.cancan.ro
image
www.viva.ro
image
www.unica.ro
image
playtech.ro
image
www.stiripesurse.ro
image
www.stiripesurse.ro
image
okmagazine.ro
image
okmagazine.ro
image
historia.ro
image
historia.ro
Boli cardiace - inimă FOTO shutterstock
Mirosuri neplacute Asa poti avea o casa parfumata si primitoare  Sursa foto shutterstock 1892880535 jpg
radha bivol apa record jpg
intarzieri trenuri 696x522 jpg
Luxemburg, foto Shutterstock jpg
Ciprian Ciucu FOTO Profimedia
Riyadh, foto Shutterstock jpg
Pier Bertig, foto Facebook jpg
image
actualitate.net
image
actualitate.net