EXCLUSIV Soacra Dianei Dumitrescu s-a opus divorţului

Ultima actualizare:

Marţi, Diana Dumitrescu şi Ducu Ion au făcut publică vestea că se vor despărţi, după şase ani de relaţie şi aproape patru de mariaj. Până să ia această decizie radicală, familiile celor doi au încercat să-i facă să se împace, dar totul a fost în zadar.

Cosmin, fratele lui Ducu, şi soţia sa, Ioana, au fost primii care au vorbit cu cei doi şi au încercat să le dea un sfat din postura de naşi de cununie. Pe lângă ei a mai intervenit şi mama lui Ducu, Ruxandra Ion, cea care ocupă funcţia de producător executiv la postul tv ACASĂ, şi totodată cea care a descoperit-o pe Diana ca actriţă şi care, implicit, o îndrăgeşte pe blondă ca pe fiica ei.

Nici unul dintre aceştia nu i-a putut convinge pe Diana şi pe Ducu să-şi mai dea o şansă, semn că lucrurile dintre ei se deterioraseră grav.

Soacra Dianei Dumitrescu a fost extrem de afectată de decizia celor doi de a divorţa. „Mama lui Ducu a interzis să se vorbească despre acest subiect. A fost foarte agitată, indispusă.

De obicei este o persoană jovială", a declarat o sursă de la studiourile din Buftea. Deşi peste câteva săptămâni nu vor mai fi noră şi soacră, Diana Dumitrescu şi Ruxandra Ion vor colabora pentru viitoarele proiecte, în plus păstrează o relaţie de prietenie. Diana va avea rolul principal în serialul ce se va lansa în toamnă la ACASĂ, „Îngeri pierduţi".

Parteneri

image
www.fanatik.ro
image
observatornews.ro
image
iamsport.ro
image
www.antena3.ro
image
as.ro
image
playtech.ro
image
www.fanatik.ro
image
www.cancan.ro
image
www.playsport.ro
image
sportpesurse.ro
image
www.bugetul.ro
Prințesa Madeleine a Suediei, Profimedia (1) jpg
okmagazine.ro
image
okmagazine.ro
image
okmagazine.ro
image
historia.ro
image
historia.ro
fresh oyster 4917758 1280 jpg
Inundații catastrofale Spania FOTO profimedia 0928316244 jpg
image png
image png
ozn fals la bucuresti jpg
Inundații catastrofale Spania FOTO profimedia 0928174468 jpg
mormantul fecioarei maria jpg
1 agenda si vaza cu flori jpg jpeg
image
actualitate.net
image
actualitate.net