Excursii de o zi în Delta Dunării - FOTO/VIDEO
În funcţie de numărul grupului se pot organiza excursii de o zi până în inima Deltei Dunării, cu mese tradiţionale din care nu poate lipsi celebrul borş de peşte.
Aranjează-ţi singur concediul. Accesează Click Servicii!
Pe lângă firmele care pun la dispoziţie vaporaşe tocmai bune pentru una două familii există şi vapoare mari care aparţin unor operatori de turism cunoscuţi care organizează de ani de zile escapade de o zi în Deltă, scrie Adevărul de Seară Constanţa.
Cu vaporaşul pe canale
"Aceste excursii sunt de obicei pentru familii care sunt însoţite de copii, de turişti aflaţi în criză de timp în trecere spre sau de la litoral“, povesteşte Mihai Baciu, unul dintre cei mai căutaţi organizatori de plimbări în Deltă.
Vezi aici mai multe imagini din Delta Dunării
"Noi oferim pe lângă excursia propriu-zisă şi o masă de prânz pe vapor, tradiţionalul borş de peşte ca la mama acasă, saramură cu mămăliguţă sau peşte prăjit cu celebrul mujdei de usturoi din Deltă. Excursia durează aproximativ şase ore, în funcţie de grup, putând dura toată ziua până aproape de apusul soarelui“, explică Mihai Baciu.
Ai vizitat Delta Dunării? Intră pe forum şi povesteşte impresiile de călătorie!
Pentru un grup de opt-zece persoane preţul excursiei este cuprins între 150 şi 180 de euro pe zi, negociabil. Masa se plăteşte separat, între 8 şi 10 euro pentru două feluri de mâncare, plus cafea şi vin pentru buna-dispoziţie. Pentru excursiile care necesită şi o noapte de cazare în Deltă se asigură camere la preţul de 100 de lei.
Pe restaurantul plutitor
Frumuseţile Deltei se pot observa şi de pe vapoare mai mari care pot duce pe canalele Deltei până la 80 de turişti odată. Aceste excursii aduc la Tulcea pentru îmbarcare turişti aflaţi pe litoral, la mare, aduşi cu autocarul pentru o excursie de câteva ore în mirifica Deltă a Dunării.
"Se merge chiar în inima naturii, sunt privelişti magnifice. Navele au salon restaurant, iar deasupra se află puntea de promenadă. La masă meniul este alcătuit în special din mai multe feluri de peşte, dar şi alte feluri, la cererea clienţilor“, spune Hristu Caraman, patronul hotelului Delta.
Desigur, există o soluţie şi pentru cei fără mari posibilităţi materiale - nava clasică de pasageri. Pe traseul Tulcea-Chilia, Sulina sau Sfântu Gheorghe, o plimbare timp de patru ore şi jumătate cu doar 20 de lei, pacheţel de acasă şi bere la purtător sau de la barul de pe navă.
Citeşte şi:
Turism de-o zi la Comana - FOTO/VIDEO
Enisala Safari Village, vacanţă exotică în România - FOTO/VIDEO
Neamţ, călătorie prin ţinutul mănăstirilor - FOTO
Turism pe urmele masonilor de altădată - FOTO
Maramureş, locul unde oamenii au oprit timpul - FOTO
Avrig, paradisul pierdut al baronului von Brukenthal - VIDEO