Fac Revelionul la mare înălţime
Vor ciocni un pahar de şampanie sau vor bea o “duşcă” de pălincă la câteva mii de metri altitudine.
Anul acesta îi va prinde Revelionul la mare înălţime. În noaptea dintre ani, stewardesele cursei Blue Air Bucureşti-Bergamo vor sărbători trecerea în noul an în avion, iar alpinistul David Neacşu, pe Vârful Moldoveanu.
Însoţitorii de zbor care vor pleca joi în cursa Bucureşti -Bergamo şi retur au şanse mari să prindă noul an la bordul aeronavei, la o altitudine de 10.000 de metri.
"Avionul va ateriza pe Aeroportul Băneasa puţin după ora 0.00. Este clar că ne va prinde Revelionul la datorie", ne-a spus Catrinel Badea, instructor de zbor Blue Air.
Şi alpinistul David Neacşu va petrece sărbătorile acolo unde îi place mai mult, adică pe munte.
"Am de ales între a sta la gura sobei sau a mă antrena pentru o nouă expediţie dificilă. De Revelion voi urca cu un prieten pe Vârful Moldoveanu, la 2500 de metri altitudine. Îmi iau o sticlă de pălincă, nişte sarmale şi plăcintă şi petrec Revelionul în cort", ne-a povestit alpinistul.
La polul opus, sunt ospătarii şi invitaţii de la Hotelul Intercontinetal. Ei vor sărbători trecerea dintre ani, într-o sală luxoasă la etajul 21, la peste 80 de metri înălţime.
Pe munte. 2500 de metri, Vârful Moldoveanu
Alpinistul David Neacşu se va antrena în noaptea dintre ani pentru o expediţie dificilă în care va pleca, luna viitoare, în Noua Zeelandă.
El se va afla de revelion pe Vârful Moldoveanu, la 2500 de metri altitudine. Anul Nou îl va prinde în cort, iar pe "masa festivă" va avea sarmale, plăcinte şi pălincă.
Ce trebuie să faci ca să ai noroc
În tradiţia românescă se spune că de Anul Nou trebuie să îmbraci ceva nou, să te afli într-un loc nou şi să ai fructe pe masă, ca simbol al belşugului. În tradiţiile altor popoare, de Anul Nou se gătesc preparate speciale despre care se spune că aduc noroc.
La italieni, trebuie să mănânci linte ca să ai bani în anul ce vine;
Spaniolii mănâncă 12 boabe de struguri în cele12 secunde dinaintea miezului nopţii;
Grecii gătesc o prăjitură în care ascund o monedă, iar cel care o nimereşte este "norocosul" anului ce vine.
Francezii, ca şi noi, se sărută sub vâsc ca să fie fericiţi tot anul.
Hotel Intercontinental. 80 de metri, Sala Fortuna
La Hotelul Intercontinental, ospătarii se pregătesc intens să-şi primească invitaţii aşa cum se cuvine.
Elena Santos ne-a spus că meniul din seara festivă va fi unul "norocos", inspirat din cele mai renumite bucătării ale lumii.
În plus, invitaţiin vor avea o privelişte asupra centrului împodobit al oraşului care le va tăia răsuflarea.