Fapt divers
Pagina 254

Ce bilet i-a lăsat pe ușă o femeie sătulă de zgmotele scoase de o vecină, atunci când făcea amor cu soțul său
Conviețuirea la bloc vine cu numeroase provocări, iar una dintre acestea este zgomotul produs de vecini, uneori în momente foarte intime. Într-o astfel de situație s-a aflat și o femeie care, sătulă de zgomotele neobișnuit de puternice venite din apartamentul vecin în timpul relațiilor intime, a dec
Fapt divers
Românii nu trebuie să uite aceste sfaturi dacă stau la curte! Ce este important să facă în luna noiembrie, în grădină
Deja începem să înaintăm tot mai adânc și în luna octombrie, iar în acest ritm, vom ajunge destul de rapid și la începutul lui noiembrie. Iar pentru românii care au norocul să aibă propria curte, chiar și aceast perioadă de final de an este extrem de importantă, pentru îngrijirea grădinii.
Fapt divers
Cum se îngrijesc mușcatele în sezonul rece. Așa le păstrezi frumoase tot timpul
Mușcatele (Pelargonium) sunt unele dintre cele mai populare plante ornamentale, apreciate pentru frumusețea florilor și ușurința cu care pot fi întreținute. Însă, în sezonul rece, acestea necesită o îngrijire specială pentru a rezista până la venirea primăverii.
Fapt divers
Care era vinul preferat al lui Nicolae Ceaușescu. Motivul pentru care face furori în China, cu toate că e produs în România
Vinul, o băutură cu o tradiție veche în România, a reușit să cucerească nu doar piața locală, ci și piețele internaționale. Un exemplu remarcabil este Casa de Vinuri Huși, fondată de Serghei Bunescu, un vinificator pasionat cu origini basarabene.
Fapt divers
Unde se află cel mai nou oraș din România și în ce an a apărut. Mulți nici n-au auzit de el
În nord-vestul României, în județul Satu Mare, se află un oraș mai puțin cunoscut, dar plin de istorie: Livada. Orașul, cunoscut în trecut sub numele de "Șarchiuz", a primit statutul oficial de oraș pe 21 iulie 2006, prin Legea nr. 322/2006.
Fapt divers
Aceasta este culoarea ideală pentru camera ta, care te poate ajuta să dormi bine și să obții un somn odihnitor
Dacă ai probleme cu somnul, poate că nu ai luat în considerare un aspect simplu, dar esențial: culoarea luminii din camera ta. Iluminarea potrivită poate contribui semnificativ la crearea unui mediu relaxant, propice unui somn odihnitor.
Fapt divers
Cât timp trebuie să aștepți, de fapt, până să te poți urca la volan după ce ai consumat alcool! Sfaturile unui medic legist
Sunt multe persoane care consumă alcool toată noaptea, iar dimineața se urcă la volan, crezând că efectul acestuia a dispărut. Ceea ce este total fals. Un medic explică clar că abia după 12 ore de la ultimul consum, șoferii se mai pot urca la volan.
Fapt divers
Ce a fost descoperit în interiorul mormântului unui călăreț trac! Detaliul interesant care a ieșit la iveală
Un mormânt ce aparține unui călăreț trac a fost descoperit în Bulgaria. Arheologii au găsit în interiorul acestuia o mulțime de artefacte valoroase, cât și bijuterii din aur. Pe lângă osemintele războinicului trac, a fost găsit și scheletul unui cal, indicând faptul că războinicul a fost cavalerist.
Fapt divers
Programul târgurilor de Crăciun din România în 2024. Ce noutăți au adus organizatorii în acest an
Sărbătorile de iarnă se apropie cu pași repezi, așa că în țară planificarea evenimentelor sunt în tot. Cele mai așteptate Târguri de Crăciun se vor desfășura în mai multe orașe, iar comparativ cu anii trecuți, surprizele sunt acum ceva mai inedite.
Fapt divers
Doarme cu păpuși bântuite: „Una din ele m-a atacat”
Hannah Rose (20 de ani) are în casă zeci de păpuși bântuite și susține că e foarte atașată de ele, deși acestea o atacă din când în când. Tânăra este medium de profesie și povestește că a început să aibă o legătură cu lumea spirituală încă din copilărie.
Fapt divers
Cine a fost femeia cu 3.000 de perechi de pantofi. A fost măritată cu un temut dictator
Cine a fost femeia cu 3.000 de perechi de pantofi? A fost măritată cu un temut dictator
Fapt divers
Trucul banal care te ajută să desfaci un borcan cu capacul înțepenit! Durează câteva secunde
Dacă de multe ori vrei să deschizi un borcan cu murături și nu reușești să desprinzi capacul, trebuie să știi că există un truc care te ajută să rezolvi problema imediat.
Fapt divers
Locul din România unde timpul pare că s-a oprit. De ce este faimoasă această zonă a țării: „Auziţi cum vine apa”
În judeţul Caraş-Severin se află morile de apă de la Rudăria, aşa cum le cunosc bănăţenii. Dacă în 1874 existau 51 de mori, după inundaţiile din 1910 au mai rămas doar 22, aşezate asemenea unei salbe de mărgele pe o distanță de trei kilometri.
Fapt divers
Cele două aparate electrocasnice care pot provoca un incendiu dacă sunt folosite în același timp. Evită să mai faci asta
Știai că există o mulțime de aparate electrocasnice care pot provoca adevărate incendii? Deși ne fac viața mai ușoară, acestea ne pot supune unor mari riscuri. Iată două dintre aparatele electrice pe care nu trebuie să le pornești niciodată în același timp.
Fapt divers
Testul de atenție care trebuie rezolvat în 10 secunde! Dacă poți să faci acest lucru înseamnă că ai o intuiție bună
Un nou test de atenție este tot mai viralizat pe internet. Tot ce ai de făcut este să prinzi elevul care nu a învățat lecția. Astfel, îți testezi perspicacitatea și îți demonstrezi nivelul de inteligență.
Fapt divers
Satul din România care a dispărut de pe hărți! Locul părăsit din munți ascunde peisaje surprinzătoare
Satul Tecuri a dispărut de pe hărți, însă în apropierea lui peisajele au rămas uluitoare. În zonă se află o peșteră uimitoare, dar și Cascadele Șipotului se numără printre cele mai spectaculoase locuri de vizitat din Munții Șureanu.
Fapt divers
Scrisorile erotice ale geniului literar James Joyce. „Ultima picătură de sămânță abia a fost stropită în...”
James Joyce, celebrul autor al capodoperei Ulise, a fost nu doar un geniu literar, ci și un bărbat extrem de pasional. Relația sa cu Nora Barnacle,
Fapt divers
Anul când va veni cu adevărat sfârșitul lumii. Mesajele de avertizare ale strămoșilor: „Luna își va pierde din strălucire, stelele vor cădea de pe cer și puterea Raiului va fi zdruncinată serios”
Un cercetător trage un semnal de alarmă și susține că secretele despre trecutul și viitorul omenirii se află la Polul Sud și în piramide. Acesta a subliniat mesajele lăsate de strămoșii noștri în legătură cu perioada în care va avea loc sfârșitul lumii.
Fapt divers
Regele care și-a dezgropat soția și i-a obligat pe vasali să îi sărute mâna în ziua încoronării. De ce a fost ucisă superbă regină
Regele care și-a dezgropat soția și i-a obligat pe vasali să îi sărute mâna în ziua încoronării.
Fapt divers
Orașul ideal pentru o vacanță de neuitat în luna octombrie. Misterele și legendele unui loc care te cucerește cu peisajele sale fermecătoare
Orașul ideal pentru o vacanță de neuitat în luna octombrie. Misterele și legendele unui loc care te cucerește cu peisajele sale fermecătoare.
Fapt divers
Și cei mai buni șoferi dau un răspuns greșit la acest test auto. Tu știi care este ordinea mașinilor în intersecție?
Acest test rutier pune în dificultate șoferii din România. Sunt mulți cei care nu reușesc să răspundă corect. Provocarea este utilă conducătorilor auto care vor să-și reîmprospăteze cunoștințele.
Fapt divers
Cadoul uriaș pe care Nicolae Ceaușescu i l-a făcut Nadiei Comăneci! Cine s-a opus
Nicolae Ceaușescu i-a oferit un cadou substanțial Nadiei Comăneci, după ce aceasta a primit prima nota de 10 din istoria gimnasticii mondiale la Olimpiada de la Montreal. Ceaușescu s-a certat cu șefii partidului comunist pentru ca Nadia să poată să fie premiată.
Fapt divers
Românul celebru care a fost îngropat într-un mormânt fără cruce şi fără nume. A avut parte de un destin tragic
Românul celebru care a fost îngropat într-un mormânt fără cruce şi fără nume.
Fapt divers
Domnitorul Moldovei care a murit din cauza supărării că i-au fost furați banii. A fost și „domn al Țării Ucrainei”
Un cunoscut domnitor al Moldovei a avut o moarte ciudată, cauzată de lipsa banilor. Voievodul modest a condus de mai multe ori atât Moldova, cât și Muntenia, dar faptul că i s-au furat banii ar fi fost cauza decesului său.
Fapt divers
Drumul din România pe care nu trebuie să-l ratezi în octombrie 2024! Puțină lume îl vizitează, deși ascunde o comoară
Drumul din România pe care nu trebuie să-l ratezi în octombrie 2024! Puțină lume îl vizitează, deși ascunde o adevărată comoară.
Fapt divers
Test de cultură generală: care este diferența între vreme și climă? Detaliul care le deosebește
Vremea și clima sunt două concepte legate de condițiile atmosferice, dar se referă la lucruri diferite. De multe ori se face confuzie,
Fapt divers
Cea mai tânără mamă din istoria omenirii a născut la 5 ani și trăiește și azi. Un caz medical excepțional, inexplicabil
Unul dintre cele mai șocante cazuri din istoria omenirii, rămas inexplicabil până în zilele noastre, este cel al Linei Medina, care, la vârsta de 5 ani,
Fapt divers
Povestea de film a lui Toma Gheorghe, cel mai bâtrân criminal în serie din România. A omorât 5 oameni, iar soția și fiica au fost printre victime: „Am ales ce-a fost mai rău”
La venerabila vârstă de 83 de ani, pe care o va împlini în curând, Toma Gheorghe deține tristul record de a fi cel mai în vârstă criminal în serie din România.
Fapt divers
Cum să păstrați prosoapele moi și pufoase. Indiferent de câte ori le spălați, vor arăta ca noi
Pentru fiecare dintre noi este o provocare să păstrăm prosoapele moi și pufoase mai mult timp. De cele mai multe ori, fără să ne dăm seama precis cum se ajunge aici, ele capătă o textură mai aspră, care pare mult mai dură pe piele decât era inițial.
Fapt divers
Florile de care te poți bucura până toamna târziu. Rezistă la temperaturile scăzute și îți înfrumusețează grădina
O scurtă privire în calendar ne va arăta că deja înaintăm tot mai mult în toamnă, iar în această perioadă poate fi destul de dificil să găsim flori pentru grădină care să supraviețuiască fluctuațiilor mari de temperatură.
Fapt divers