64 de elefanţi dintr-un templu hindus vor petrece o lună la spa

64 de elefanţi dintr-un templu hindus vor petrece o lună la spa

Ultima actualizare:

Cei 64 de elefanţi care vor fi trataţi regeşte timp de o lună vor avea la dispoziţie cantităţi uriaşe de mâncare, suficiente pentru a depune 300 kilograme, potrivit The Telegraph.

Dieta lor zilnică va include orez special, şofran, alături de un amestec de multi-vitamine, minerale şi extract de ficat, toate atent monitorizate de experţi.

Animalele de la templul Sree Krishna vor fi răsfăţaţi după ce, timp de mai multe luni, au mers pe drumuri accidentate, au dormit pe frunze de palmieri şi de bananieri şi au fost gardele de onoare în timpul numeroaselor festivaluri organizate de templu.

Aceste tratament este menit să îi pregătească pentru un program la fel de încarcat ce va urma la sfâşitul anului, când vor fi, din nou, atracţia principală.

Întreaga vacanţă a elefanţilor le va costa pe autorităţile templului în jur de 12.500 lire sterline.

Hinduşii cred că zeul elefant Ganesha îi fereşte de necazuri şi le dă înţelepciune, prudenţă şi putere.



Parteneri

image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
loto istock jpg
Design fără titlu (7) png
loto png
Design fără titlu (6) png
femeie frig jpeg
balcon jpg
militari romani MApN jpg
politie anglia marea britanie istock jpg
image
image