A înghițit un peștișor auriu, dar nu se aștepta ce avea să urmeze
Un tânăr de 21 de ani a vrut să le arate prietenilor săi într-un parc de distracții de ce poate fi în stare, dar a ajuns în fața justiției pentru o faptă aparent banală. Băiatul a înghițit un peștișor auriu, dar a ignorat care ar putea fi consecințele faptei sale.
S-ar putea spune că Alexander Mackey a înghițit mica vietate cât ai zice pește. Prietenul său câștigase acel peștișor auriu la un concurs într-un parc de distracții, potrivit Metro.co.uk.
Fiind puțin amețit după atâtea băuturi alcoolice, Mackey nu a mai realizat ce face, dar știe cu siguranță că peștele auriu i-a alunecat imediat pe gât și nu i-a purtat deloc noroc. Prietenii săi au filmat momentul, iar unul dintre ei a publicat imaginile video pe un cont de Facebook câteva zile mai târziu.
O persoană care i-a vizitat însă contul public a făcut o plângere la serviciul de protecție a animalelor și a fost acuzat că a cauzat micii vietăți o suferință care nu era necesară.
"Peștele a fost scos din punga cu apă și se vede cum se zbate de durere. Acuzatul a deschis gura și a înghițit peștișorul viu. A deschis apoi din nou gura pentru a dovedi că dusese la bun sfârșit isprava", a spus reprezentanta agenției de protecție a animalelor în fața magistraților. Partea ce mai gravă este că a făcut public acel moment, instigând în acest fel la violență împotriva animalelor.
Magistrații l-au găsit vinovat pe Mackay, iar acum trebuie să plătească o amendă de aproape 1.000 de euro și îi este interzis timp de cinci ani să aibă pești ca animale de companie.
Apreciază cu un like pagină noastră de Facebook dacă ți-a plăcut acest articol. Vei afla și mai multe informații interesante!