Absolut tot ce trebuie să ştii despre ejacularea precoce.
a fost prezentă la simpozionul "Momentul potrivit nu e doar un simplu moment", unde medici specialişti în domeniu au lansat campania de educare a populaţiei cu privire la ejaculare precoce.
Mulţi bărbaţi ejaculează mai devreme în timpul actului sexual sau mai corect spus, acest lucru se întâmplă mai repede decât şi-ar dori partenera. Ejacularea precoce este cea mai frecventă disfuncţie sexuală a bărbaţilor iar specialiştii susţin că acest lucru se manifestă la unul din 5 bărbaţi. Este o afecţiune medicală complexă, care poate fi cauzată de diferiţi factori şi poate fi descrisă ca o perioadă scurtă de latenţă ejaculatorie, percepţie a controlului asupra ejaculării scăzută sau absentă şi consecinţe personale negative. În primul rând, pentru bărbaţii cu EP, răspunsul sexual prezintă o secvenţă ejaculatorie comprimată, care are loc mai rapid şi este mai puţin controlată decât în cazul bărbaţilor care nu suferă de această afecţiune.
Există două tipuri de EP:
EP primară (numită şi „pe durata întregii vieţi”)– care apare de la prima experienţă sexuală şi care continuă pe tot parcursul vieţii. În aceste cazuri, ejacularea se produce prea repede, înainte de penetrarea vaginală sau la mai puţin de 1-2 minute după.EP secundară (numită şi „dobândită”) – caracterizată prin apariţie gradată sau bruscă, ejacularea fiind în prealabil normală.
[
Prezentă la simpozion, Ioana, Sexexperta Click! a vorbit cu unul dintre medicii care a pus bazele acestui ambiţios proiect într-un interviu exclusiv, în care Dr. Cătălin Belinski a vorbit despre cauzele acestei afecţiuni, ce complicaţii pot apărea la pacienţii care nu caută ajutor specializat, ce tratamente se pot urma şi a oferit câteva metode de autoajutor pentru bărbaţii care nu vor să apeleze la medic.