Care este suprafața minimă legală pe care trebuie să o aibă un apartament, conform prevederilor în vigoare
Ritmul alert în care s-au extins marile orașe din România în ultimii ani a schimbat radical peisajul urban. Zonele de la periferie și localitățile limitrofe s-au umplut rapid de ansambluri rezidențiale, promovate ca soluții moderne pentru cererea tot mai mare de locuințe. În spatele ofertelor atractive și al randărilor optimiste, realitatea arată însă o piață în care cantitatea a ajuns, de multe ori, să primeze în fața calității.
Câți metri pătrați trebuie să aibă un apartament? Scrie în lege clar!
Departe de promisiunea unei vieți mai bune, multe dintre aceste cartiere noi sunt marcate de aceleași probleme: clădiri ridicate la distanțe minime unele de altele, apartamente cu lumină naturală insuficientă, parcări care nu acoperă necesarul real și lipsa unor spații verzi funcționale. Aceste aspecte sunt vizibile încă de la prima vizită. Mult mai greu de sesizat, însă, este o problemă esențială, cu implicații directe asupra confortului și legalității: respectarea suprafețelor minime ale apartamentelor.
Construcția locuințelor nu este lăsată la latitudinea dezvoltatorilor, ci este reglementată clar prin Legea locuinței nr. 114/1996. Actul normativ stabilește diferențe precise între suprafața locuibilă, suprafața utilă și suprafața construită, diferențe care, în practică, sunt adesea ignorate sau prezentate confuz în materialele de vânzare. Camerele de zi și dormitoarele formează suprafața locuibilă, în timp ce suprafața utilă include toate spațiile interioare ale apartamentului, de la bucătărie și băi până la holuri și depozitări. Balcoanele și logiile nu fac parte din această categorie, chiar dacă sunt frecvent folosite pentru a „rotunji” cifrele afișate.
Legea merge mai departe și impune cerințe clare de funcționalitate. Camerele de locuit trebuie să aibă o înălțime minimă de 2,55 metri, holurile și coridoarele trebuie să permită o circulație reală, cu o lățime de cel puțin 1,20 metri, iar băile trebuie dimensionate astfel încât să poată fi utilizate inclusiv de persoane cu mobilitate redusă. În plus, fiecare locuință trebuie să includă spații de depozitare de minimum 2 metri pătrați, un element adesea trecut cu vederea în proiectele recente.
Un rol esențial îl joacă și Anexa 1 a legii, care stabilește suprafețele minime pentru fiecare tip de locuință. Nu este vorba doar despre un total de metri pătrați, ci despre dimensiuni distincte pentru fiecare încăpere: living, dormitoare, bucătărie, băi și spațiul destinat mesei. Acest spațiu pentru luat masa, de minimum 2,5–3 metri pătrați, trebuie adăugat explicit la bucătărie sau la camera de zi, nefiind inclus automat în acestea.
În practică, tocmai aceste cerințe sunt cele mai frecvent „ajustate”. Bucătării prea mici sunt prezentate ca fiind conforme prin includerea pe plan a mesei, spațiile de depozitare dispar complet, iar balcoanele sunt integrate vizual în zona de zi pentru a crea impresia unui apartament mai generos. În cazul locuințelor cu bucătării open-space, dezvoltatorii preferă să afișeze doar suprafața totală, fără a detalia dacă fiecare zonă funcțională respectă dimensiunile minime impuse de lege.
