Casă de peste 120 de ani, readusă la viață de o tânără și mama sa. Ce obiect unic este păstrat în interior

O casă veche de peste 120 de ani din satul Marin, județul Sălaj, a fost readusă la viață printr-un proiect de suflet realizat de Patricia Marina Toma și mama sa.

Casa era într-o stare jalnică / foto: Centrul Cultural, Educațional și Artistic MarinArt
Casa era într-o stare jalnică / foto: Centrul Cultural, Educațional și Artistic MarinArt

Locuința, care păstrează farmecul construcțiilor tradiționale, a devenit astăzi un spațiu în care trecutul și prezentul se îmbină, fiind folosită atât ca loc de cazare, cât și ca punct de interes cultural, potrvit site-ului Lovedeco. 

„Am început printr-un festival local pe care l-am organizat timp de patru ani, iar apoi interesul meu s-a concentrat înspre proiecte care să îmbine și mai concret arta, socialul și patrimoniul”, povestește Patricia despre începuturile implicării sale în comunitate.

Restaurare cu materiale tradiționale și sprijin din familie

Casa avea inițial o singură cameră și tindă, iar în momentul achiziției era aproape dărăpănată. Podeaua era grav deteriorată, iar într-una dintre camere peretele era căzut. Restaurarea a presupus muncă intensă și decizii dificile, mai ales pentru a păstra autenticitatea construcției.

„A fost o muncă grea pe care mama, căci ea a coordonat șantierul și a luat deciziile, a dus-o cu muncitorii pentru a încerca să păstreze cel mai bine aspectul casei și materialele de construcție naturale”, spune tânăra.

Grinzile de lemn au fost păstrate, acoperișul refăcut cu materiale similare, iar geamurile înlocuite cu unele identice ca formă. În prezent, locuința are aproximativ 50 de metri pătrați, două camere, bucătărie și baie, iar în curte se regăsesc elemente tradiționale precum șura și cuptorul de pâine.

Casa, transformată într-un spațiu unic

După restaurare, casa a fost amenajată cu obiecte moștenite de la bunica Patriciei, devenind un spațiu care păstrează identitatea locului. Textilele tradiționale, lada de zestre și mobilierul vechi creează o atmosferă autentică.

Piesa centrală este însă războiul de țesut, păstrat funcțional și folosit în cadrul atelierelor organizate aici.

„Cred că acesta este și elementul meu preferat, deoarece a fost instalat în casă ultima dată de către bunici și fina lor”, explică Patricia, subliniind valoarea sentimentală și culturală a obiectului.

Inițiativa a evoluat într-un proiect mai amplu. În 2019, Patricia a fondat un centru cultural și a dezvoltat activități dedicate comunității: ateliere, tururi de patrimoniu, evenimente și proiecte educaționale.

În curtea casei a fost ridicat și un spațiu cultural din lemn, unde au loc activități artistice și funcționează o bibliotecă sătească.

„Organizăm evenimente și festivaluri locale, reconstituiri și proiecte de documentare etnografică, ateliere, tururi de textile și patrimoniu”, explică aceasta.

Transformarea casei într-un spațiu viu a presupus ani de muncă și implicare, dar rezultatul este unul care îmbină tradiția cu prezentul. Proiectul arată că patrimoniul rural poate fi salvat și valorificat, devenind parte activă din viața comunității.



Parteneri

image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
rugaciune jpg
alexas fotos easter 1237603 jpg
Donald Trump FOTO Profimedia
image png
Jared Isaacman, noul administrator al NASA FOTO: X/@_MaxQ_
Donald Trump  conferinta de presa foto epa efe jpg
bani portofel jpg
image png
image
image