Câte găini ai voie să crești la curte? Poți risca sancțiuni mari dacă depășești numărul

Un locuitor din Oradea a obținut anularea unei sancțiuni aplicate de Poliția Locală pentru că avea în curte mai mult de 30 de găini, peste limita permisă de regulamentul local. Tribunalul Bihor a dat o sentință definitivă în favoarea acestuia, considerând că sancțiunea nu era justificată.

Câte găini ai voie să crești? Poți risca sancțiuni dacă depășești numărul
Câte găini ai voie să crești? Poți risca sancțiuni dacă depășești numărul

Câte găini ai voie să crești? Poți risca sancțiuni dacă depășești numărul 

Bărbatul a fost sancționat cu avertisment în iulie 2021, pe baza unei Hotărâri de Consiliu Local din Oradea, care stabilește reguli stricte pentru creșterea animalelor și păsărilor în gospodării. Conform regulamentului, în curțile particulare pot fi crescute maximum 5 animale de fermă sau 10 păsări, iar adăposturile trebuie să fie amplasate la cel puțin 10 metri de cea mai apropiată locuință învecinată.

Orădeanul a contestat avertismentul în instanță, argumentând că amplasarea adăpostului pentru găini respectă distanța minimă de 10 metri față de cea mai apropiată locuință, așa cum prevede hotărârea locală. De asemenea, el a subliniat că regulamentul face referire doar la distanța față de locuințe, nu la limita de proprietate.

Bărbatul a adus în sprijinul său o decizie anterioară a instanței, care îi dădea câștig de cauză într-un proces similar, în care o sancțiune similară fusese anulată. Tribunalul Bihor a anulat sancțiunea, considerând că interpretarea regulamentului local de către Poliția Locală nu era corectă.

Orădeanul a demonstrat că „textul legal face expres trimitere la modalitatea de amplasare și exploatare a adăposturilor pentru păsări în curțile persoanelor particulare, impunând o distanță minimă de 10 m față de cea mai apropiată locuință învecinată şi nu fată de limita de proprietate”.

Acesta s-a mai apărat spunând că: „Nu se poate admite că printr-o simplă paranteză care cuprinde o enumerare, textul parantezei fiind lipsit de subiect și predicat, să se instituie Ia nivelul întregului oraș interdicția de a crește în curtea proprie 15 găini. Dacă legiuitorul urmărea un atare rezultat, această interdicție s-ar fi regăsit explicit reglementată în cuprinsul regulamentului, cel puțin printr-o frază cu subiect și predicat și nu printr-o paranteză interpretabilă. Nu se poate pune semnul egal între o proprietate de 6.000 m2 aflată în cartier de case și zonă de livezi, cum este proprietatea mea, și o proprietate de 500 de m2 aflată în centrul orașului unde o astfel de interdicție ar face sens.”

Parteneri

image
www.fanatik.ro
image
observatornews.ro
image
iamsport.ro
image
www.antena3.ro
image
as.ro
image
playtech.ro
image
www.fanatik.ro
image
www.cancan.ro
image
www.playsport.ro
image
sportpesurse.ro
image
www.bugetul.ro
Prințesa Caroline și Pierre Casiraghi cu soția Beatrice Borromeo, doliu în familia Casiraghi de la Monaco   Profimedia jpg
okmagazine.ro
image
okmagazine.ro
image
okmagazine.ro
image
historia.ro
image
historia.ro
1280px Podul de la Cernavodă distrus în 1916 jpg
poligon explozie jpg
ucraina png
Schengen shutterstock 9 jpg
lidl jpg
profi1 jpeg
cna consiliul national al audiovizualului Foto Facebook jpg
masina electrica
image
actualitate.net
image
actualitate.net