Ce este energia feminină și ce poți să faci pentru a o manifesta
Feminitatea nu înseamnă doar forme voluptoase și ținute provocatoare, căci este mult mai mult decât atât. Feminitatea este energia pe care femeia o transmite, capabilitatea ei de a emana frumusețea interioară.
Energia feminină se bazează pe trăiri interioare, sentimente, emoții, și nimic ce are legătură cu exteriorul. În scrierile sale, Freud descria energia feminină ca fiind „interiorul unei biserici”.
Ce este energia feminină?
Energia feminină transcede planul fizic și este, de fapt, vorba despre emoție, trăire, sentiment. În timp ce energia masculină este focusată către acțiune, scop, îndeplinire, cea feminină este una suavă, concentrată pe suflet și inimă.
„Feminitatea transcede planul fizic și este, în principal, despre emoție, stare, trăire. Înseamnă mult mai mult decât forme voluptoase, rotunjimi și ținute sexy. Feminitatea este o trăire, o energie care vine din interior, din straturile noastre profunde, unde se naște, de fapt, acest impuls, această chemare, a ceea ce noi avem de făcut și de îndeplinit ca ființe pe acest pământ.
Dacă energia masculină este orientată spre acțiune, scop, competiție, spre formă și concretețe, energia feminină este focusată pe proces, pe felul în care ne simțim în drumul spre atingerea unui obiectiv, în drumul spre succes, pe a da timp și spațiu unor lucruri să se nască.”, explică psihologul Valeria Vîrlan, potrivit revistei Taifasuri.
Cum se manifesta energia feminina?
Femeile care sunt dominate de energia feminină denotă un comportament ireproșabil, făcându-se plăcute doar prin calmitatea vocii și încrederea pe care o au în ele.
„Este focusată eminamente în interior, pe emoții, și nu spre exterior. Este curgătoare și unificatoare, nu competițională și dihotomică, așa cum este energia masculină. Freud descria foarte frumos energia feminină ca „interiorul unei biserici”, care așteaptă liniștită într-o tăcere fertilă, plină de înțelepciune și sens.”, a continuat profesionistul, potrivit sursei citate.
Ce poțo să faci pentru a manifesta mai mult energia feminină
Dacă nu manifestăm energia feminină, este pentru că suntem prinse în angajamente și probleme care apar în viață noastră. Pentru a manifesta energia feminină trebuie să ne comportăm ca atare: să ne punem pe noi pe primul loc, să ne oferim iubire și atenție și să ne relaxăm făcând ceea ce ne place.
„Pentru a redeveni feminine, trebuie să ne creăm propriile ritualuri de conectare la sinele nostru profund, deci la feminitate! Acest lucru înseamnă să ne acordăm timp de calitate nouă însene, prin care să investim anumite obiceiuri rutiniere zilnice cu emoție și însemnătate.
Iată câteva exemple prin care puteți face acest lucru: dușul rapid, în cinci minute, poate fi înlocuit cu o baie fierbinte, armonizată cu spumă, cu petale de trandafiri, cu lumânări și cu muzică; o ceșcuţă cu cafea băută în grabă, în picioare, poate fi savurată pe îndelete în compania unei cărți bune ori cu pauze de focusare pe respirația proprie; jumătate de oră de așteptare până când mașina de spălat a terminat programul se poate transforma în jumătate de oră în care ne așezăm confortabil și încercăm să ne conectăm conștient cu noi prin meditație și/sau introspecție.
Practic, orice formă de acțiune pe care încetezi să o mai faci automat, pe repede înainte, deconectată de tine, de corpul și de emoțiile tale, căreia îi adaugi, în schimb, savoare, aducându-te pe tine în „aici și acum”, devine o cale de accesare a feminității tale profunde.”, a încheiat psihologul.