„Cea mai proastă experiență”. Șocul pe care l-a avut o turistă aflată în vacanță în Grecia când a văzut nota de plată la restaurant
O turistă aflată în vacanță în Mykonos a povestit cum a primit o notă de plată uriașă, de 1000 de euro, într-un restaurant de pe plajă. Doar pentru un singur pește a fost taxată cu 350 de euro.

Incidentul a avut loc la restaurantul DK Oyster, aflat pe plaja Platis Gialos din Mykonos, Grecia, un local care se promovează ca fiind o „destinație de lux” pentru cei care caută relaxare și momente speciale. Cu toate acestea, de-a lungul timpului, mulți turiști s-au plâns online de prețuri exagerate și lipsă de transparență.
Turista, care apare sub numele Jessica L pe TripAdvisor, a scris o recenzie dură, în care numește experiența de la DK Oyster „cea mai proastă experiență din Mykonos”. Ea susține că, împreună cu prietenii săi, a plătit peste 1000 de euro pentru doar trei feluri de mâncare.
„Locul este un abuz de prețuri. Pentru un pește întreg am plătit 350 de euro, iar pentru trei feluri de mâncare – 1000 de euro. Cea mai proastă experiență din Mykonos, pentru că nici măcar la Scorpios – care este unul dintre cele mai bune locuri – nu am plătit atât pentru o cină pentru cinci persoane, cu aperitiv, fel principal și desert”, a scris aceasta.
Chiar dacă în meniu este afișat un preț de 24,80 € pentru 100 de grame de doradă, mulți clienți susțin că nu sunt informați clar despre greutatea peștelui și costul total până la primirea notei. Mai mulți vizitatori au relatat experiențe asemănătoare și au numit restaurantul „un adevărat jaf”, relatează dailymail.com.
„Vin rapid cu nota, ca să plătești și să pleci”
O fostă clientă, Sue, a povestit că li s-a adus o băutură în plus ca „dar” din partea localului, dar care a fost trecută pe notă. „Un angajat a adus o băutură în plus – necerută – ca «dar» pentru grupul nostru de patru. Părea un gest prietenos... până când a apărut pe notă”. Ea a mai spus că a plătit 400 de euro pentru câteva băuturi, inclusiv 35 de euro pentru o Coca-Cola.
O altă turistă, Amrita, care a fost acolo în iunie 2024, a declarat că a fost atrasă de șezlongurile gratuite și un meniu aparent clar. A comandat pește, dar nu i s-a spus că va fi taxată în funcție de greutatea acestuia. „Nu au explicat niciodată că peștele este taxat în funcție de greutatea peștelui întreg. Am aflat abia când ne-au adus o notă de 400 €. Peștele servit avea peste 1 kg”, a spus ea.
O altă clientă, Gabriela, a acuzat restaurantul de „furt”: „Te conving să comanzi o bere care costă 35 de euro bucata. Apoi vin rapid cu nota, ca să plătești și să pleci”.
Un alt turist a avertizat clar să „evitați cu orice preț” acest restaurant. Acesta a povestit că, deși prânzul și șezlongurile păreau să coste 35 de euro, au fost adăugate costuri neașteptate: două sticle de apă și o Coca-Cola Diet au adus un plus de 51 de euro, apoi încă 5 euro pentru ketchup și 18 euro pentru o porție mică de cartofi prăjiți.
Restaurantul DK Oyster este cunoscut pentru controversele legate de prețuri și apare frecvent în presă din acest motiv. Deși oferă vedere la mare și șezlonguri luxoase, mulți turiști spun că nota finală și presiunile de a plăti rapid le-au ruinat vacanța.
În iulie 2024, restaurantul a fost din nou în centrul atenției după ce a fost acuzat că a cerut 121 de euro pentru trei crabi mici, comandați de jurnaliști sub acoperire de la MailOnline. Publicația a contactat DK Oyster pentru un punct de vedere. Între timp, presa a mai scris că proprietarul localului, Dimitrios Kalamaras, cunoscut pentru stilul său de viață extravagant, ar profita de turiștii care comandă fără să verifice cu atenție prețurile. Numele său stă chiar la baza denumirii restaurantului.