Cel mai periculos obiect de pe Pământ. Cei care stau chiar și cinci minute în apropierea lui vor muri două zile mai târziu

Pare desprins dintr-un scenariu de film, dar există un obiect extrem de real și mortal. Un simplu contact de 5 minute te poate ucide în doar 2 zile. Expunerea la acest obiect timp de doar 30 de secunde este suficientă pentru a provoca oboseală severă și amețeli. După 2 minute, efectul devine catastrofal: celulele corpului încep să se dezintegreze, provocând hemoragii interne, vărsături, diaree și febră.

Cel mai periculos obiect de pe Pământ / foto: Pexels
Cel mai periculos obiect de pe Pământ / foto: Pexels

După opt luni de la accidentul nuclear din aprilie 1986 de la centrala nucleară de la Cernobîl din Ucraina, muncitorii care au reușit să pătrundă sub reactorul nr. 4, epicentrul catastrofei, au descoperit un fenomen uluitor: o bucată uriașă de lavă neagră, scursă din miezul reactorului și solidificată într-o formă ce amintește de un picior de elefant.

Prin urmare, „Piciorul de elfant” este, de fapt, o bucată de lavă solidificată, având o lățime de doi metri. Însă, dacă petreci 30 de secunde în preajma acestuia, atunci vei mai avea de trăit numai două zile. Deși au trecut mai bine de 38 de ani de la topire, nimeni nu ar trebui să intre în camera unde se află obiectul. În anul 1986, „Piciorul de elefant” emitea 10.000 de roentgeni pe oră, aproximativ de 1.000 de ori doza necesară pentru a provoca cancer. O oră de radiații la un nivel atât de mare este egal cu a face patru milioane și jumătate de radiografii toracice.

„Piciorul de elefant”, cel mai periculos obiect de pe Pământ

Reactorul 4 al centralei nucleare de la Cernobîl a experimentat o creștere neașteptată a puterii pe 26 aprilie 1986. Procedura de oprire de urgență a eșuat, iar temperatura nucleului a crescut și mai mult. Până la introducerea barei de control, care ar fi încetinit reacția, era deja târziu. Prin urmare, temperatura puternică a dus la fisurarea bareilor. După un timp scurt, apa de răcire s-a evaporat și presiunea a crescut până când reactorul a explodat. Așa s-a produs cel mai grav dezastru nuclear din istorie.

În toamna acelui an, când echipajele de urgență încercau să limiteze radiațiile, au descoperit cea mai periculoasă cameră de pe Pământ. Atunci când s-a răcit, în final, amestecul de nisip, beton și combustibil nuclear, un nou material s-a solidificat. Acesta se numește „corium”, de la „core” – miez, potrivit How Stuff Works.

Datorită formei sale distinctive, o masă de corium căzută în coridorul cu aburi de sub reactor, a căpătat denumirea de „Picior de elefant”.

Parteneri

image
www.fanatik.ro
image
observatornews.ro
image
iamsport.ro
image
www.antena3.ro
image
as.ro
image
playtech.ro
image
www.fanatik.ro
image
www.cancan.ro
image
www.playsport.ro
image
sportpesurse.ro
image
www.bugetul.ro
Tom Parker Bowles cu Printul William si Printul Harry la nunta lui Charles cu Camilla   profimedia 0218936184 jpg
okmagazine.ro
image
okmagazine.ro
image
okmagazine.ro
image
historia.ro
image
historia.ro
tensiune arteriala tensiometru medic pacient jpeg
pusculita  jpg
avion prabusit kazahstan captura video jpg
salvamont suceava jpg
reteta piftie jpg
pensie jpg
romanca casa decorata craciun jpg
zodii care vor avea o iarna fericita jpg
image
actualitate.net
image
actualitate.net