Cine era Elena, femeia care i-a furat inima scriitorului Garabet Ibrăileanu. Era considerată o adevărată frumusețe
O parte din istoria României s-a clădit pe frumuseţe, tandreţe şi blândeţea femeii de altădată. Printre acestea se numără și Elena Ibrăileanu, o femeie brunetă, cu ochii negri şi faţa albă ca zăpada, care i-a furat inima scriitorului Garabet Ibrăileanu încă din studenţie.
Elena Ibrăileanu, una dintre femeile frumoase ale României, despre care s-a scris însă foarte puţin, era frumoasă atât fizic, cât şi sufleteşte. După cum dezvăluie însuși ea, într-o excursie la Broşteni, Constantin Stere, prietenul lui Ibrăileanu, i-a remarcat frumuseţea. „Aici, Stere mi-a ţinut şi mie un toast care m-a flatat mult, mă compara cu nu ştiu ce fete din Rusia, cu calităţi alese. Eram tare fudulă”, relatează Adevărul.ro.
Garabet Ibrăileanu a cunoscut-o pe Elena când aceasta avea 23 de ani, în anul 1894. Ea era studentă la Ştiinţe, iar el la Litere. A fost la ea acasă, cu alţi doi colegi pentru a iscăli nişte manifeste studenţeşti, și, totuși, povestea lor de dragoste s-a înfiripat după o excursie pe Ceahlău.
„În noaptea aceea am rămas pe munte ca să vedem a doua zi răsăritul soarelui. S-a făcut un foc bun şi sub o stâncă ne-am făcut culcuşuri din crengi de brad şi jnepi cărate de băieţi şi [am dormit] acoperite cu pleduri”.
Garabet Ibrăileanu începuse să-şi neglijeze casa şi familia
Întoarcerea la Piatra Neamţ s-a făcut cu plutele. „Pe plută Ibrăileanu sta lângă mine şi, cu toate protestările mele, îmi ţinea umbrela să nu mă ardă soarele. Recita versuri şi spunea că drumul acela ar vrea să nu se sfârşească niciodată”, povestea Elena.
Ulterior, scriitorul venea mereu acasă la Elena, cu pretextul de a-l găsi pe fratele ei, Mihai Carp. Într-o seară, a venit cu un rulou, pe care i l-a oferit. „Mi-a spus că e un articol al lui despre Sully Proudhomme şi că ar dori să-l citesc şi eu. Când mai târziu desfac ruloul, găsesc o scrisoare mare de patru coale cu declaraţii şi propunere de căsătorie”.
Răspunzând la scrisoare, Elena Carp i-a spus că vrea mai întâi să-și facă o carieră și apoi să se căsătorească, iar Ibrăileanu era dispus să o aștepte. Cei doi s-au căsătorit şi au fost cununaţi de Constantin Stere şi soţia lui, în 1901. Însă, scriitorul a început să-şi neglijeze casa şi familia după câțiva ani de căsnicie. Elena suferea foarte mult datorită distanţei care apăruse între ei, din cauza preocupărilor lui intelectuale. Garabet îi cerea uneori ajutorul, o folosea pe post de „cenzor” şi lector, chemând-o „zarzavagiţa lui Molière”. Drept răspuns, ea îl alinta „boierul”.
Deși și-a amânat căsătoria din cauza carierei sale, Elena s-a sacrificat în cele din urmă pentru munca și afacerile soțului ei. A luat frâiele familiei şi ale gospodăriei, iar când Garabet Ibrăileanu a devenit neurastenic, fiind mereu obosit şi având insomnii, ea i-a devenit infirmieră.
Elena a preferat să devină sprijinul şoţului ei
De asemenea, femeia a purtat toate temerile lui Garabet Ibrăileanu. Prima sa obsesie era focul, care i-a mistuit o casă şi redacţia de la „Viaţa Românească”, acesta fiind și motivul pentru care toate scrumierele pe care le avea în casă erau pline cu apă. Elena, deoarece scria noaptea şi dormea ziua, era nevoită să umble mereu în vârful picioarelor, să vorbească în şoaptă şi să alunge persoanele care-l vizitau. O altă obsesie a criticului care a chinuit-o era frica de moarte, care l-a făcut ipohondru.
Ea trebuia să-i sterilizeze ţigările, să-i imbibe batista într-un lichid sterilizant şi să învelească clanţele uşilor în pânză udată cu acid fenic. În ciuda faptului că era o femeie frumoasă şi inteligentă, Elena Ibrăileanu a preferat să devină sprijinul şoţului ei, să se sacrifice pentru familie şi pentru activitatea lui literară.
