Cum arată cea mai mică închisoare din lume! Are doar două celule
Insula Sark, cea mai mică dintre Insulele Canalului, situată între Franța și Anglia, găzduiește cea mai mică închisoare din lume încă folosită astăzi - o clădire minusculă cu doar două celule -una măsurând aproximativ 3,3 m² și cealaltă 4,5 m², separate de un coridor îngust.
Pe insula Sark nu există mașini, șosele și faruri stradale, dar aici se găsește o mică pușcărie care datează din anul 1856. Această clădire deține recordul mondial Guinness pentru „cea mai mică închisoare din lume”.
Însăși insula Sark este destul de mică, având o lungime de 5 kilometri și o lățime de 1,6 kilometri, cu o populație de sub 600 de oameni. Așa că nu e de mirare că este gazda cele mai mici pușcării din lume. Cele două celule au paturi mici, cu șipci de lemn și saltele subțiri, pe care deținuții să poată dormi. Pușcăriașii sunt ținuți aici în jur de două zile, înainte de a fi transferați la unitățile mai mari ale închisorii de pe insula vecină, Guernsey.
Cea mai mică închisoare din lume nu are ferestre
Potrivit site-ului Sark Estate, Curtea Penala din Guernsey a ordonat construirea unei noi închisori în 1832, deoarece cea originală a fost considerată nepotrivită, relatează Oddity Central. Însă, din cauza constrângerilor bugetare, a durat peste două decenii pentru a începe construcția noii pușcării. Închisoarea a fost finalizată în 1856 și este în funcțiune de atunci. Autoritățile de pe insula Sark nu primesc foarte des semnalări ale unor fărădelegi, dar pușcăria este încă funcțională din punct de vedere tehnic, iar celulele sunt ocupate de un turist ocazional sau de un localnic în stare de ebrietate.
Cel mai faimos deținut a fost Andres Gardes, un fizician nuclear francez, care se credea moștenitorul de drept și proprietarul insulei Sark, în anii ’90. Pentru că nimeni nu l-a luat în serios, el a decis să „invadeze” insula ca o „armată cu un singur om”. A pus în zonă afișe care anunțau „invazia” sa, așa că, atunci când a ajuns în sfârșit pe Sark cu o pușcă semiautomată, a fost lovit cu pumnul în față de polițistul de serviciu și dezarmat pe loc. A fost arestat, iar „invazia” lui a fost dejucată.
Deși cea mai mică închisoare din lume s-a schimbat foarte puțin din punct de vedere al structurii, acum are electricitate și încălzire, așa că ai putea spune că este puțin mai confortabilă decât înainte. Totuși, încă nu are ferestre.