Cum și-a salvat un câine stăpânul, care și-a rupt gâtul și s-a prăbușit în zăpadă în miezul nopții

Ultima actualizare:

    Kelsey, Golden Retrieverul lui i-a salvat viațafoto: Spitalul McLaren din Nordul Michiganului/Independent
Kelsey, Golden Retrieverul lui i-a salvat viațafoto: Spitalul McLaren din Nordul Michiganului/Independent

Viața unui om a fost salvată de cățelul său de rasă Golden Retriever. Bărbatul din Michigan, Statele Unite ale Americii, a ieșit din casă îmbrăcat sumar împreună cu animalul de casă, în jurul orei 22.30, în timp ce afară erau temperaturi de aproximativ -4 grade Celsius.

În timp ce își plimba câinele, a alunecat pe gheață și și-a rupt gâtul, nemaiputând să se ridice de la sol, potrivit Independent.co.uk. În zadar a încercat bărbatul, pe nume Bob, să strige după ajutor. Cei mai apropiați vecini ai săi locuiesc la aproximativ 400 de metri distanță.

Kelsey, Golden Retrieverul său în vârstă de cinci ani, a observat că stăpânul său se află în pericol, așa că s-a așezat peste el și a început să-i lingă fața și mâinile. „A lătrat în continuu, dar nu m-a părăsit niciun moment. M-a menținut încălzit și în alertă. Știam că trebuie să rezist și că era alegerea mea să rămân în viață. Până dimineață, vocea mea dispăruse și nu mai puteam striga după ajutor, însă Kelsey nu s-a oprit din lătrat. Scotea un urlet ascuțit care l-a alarmat pe vecinul meu. M-a găsit la 6.30 dimineața în ziua de Revelion”, a povestit Bob.

Când a ajuns la spital, temperatura bărbatului era de 21 de grade Celsius, cu 16 grade mai puțin față de tempertaura normală. Potrivit independent.co.uk, în momentul în care ajunge sub 35 de grade, corpul intră în hipotermie. Bob este de părere că a fost salvat de Kelsey, care i-a ținut de cald toată noaptea. „Am fost surprins să aflu că nu aveam deloc degerături. Sunt sigur că totul s-a datorat determinării lui Kelsey de a mă menține încălzit și în siguranță”, a mai povestit.

După operație, doctorii au fost surprinși de recuperarea rapidă a lui Bob. „După operație, în mod miraculos, a început să-și miște extremitățile cu mare putere. Majoritatea oamenilor cu răni la măduva spinării nu se mișcă. Este tragic și când se întâmplă, nu ai ce face. Nu știu dacă au fost temperaturile scăzute care l-au ajutat sau faptul că era întins pe jos în zăpadă. Cred că animalele pot ajuta, iar cățelul lui chiar l-a menținut în viață și l-a ajutat cu adevărat, a fost foarte norocos”, a explicat doctorul Chaim Colen, neurochirurg al Spitalului McLaren din Nordul Michiganului.

Acum, Bob face terapie de recuperare pentru a-și putea folosi membrele așa cum o făcea înainte. „Sunt foarte recunoscător celor doi eroi ai mei. Kelsey m-a ținut cald, alert, și nu s-a oprit niciodată din lătrat ca să cheme ajutoare. Doctorul Colen mi-a salvat viața și abilitatea de a mă mișca. Ei sunt cu adevărat eroi și le voi fi etern recunoscător”, a conchis bărbatul. 

Parteneri

image
www.fanatik.ro
image
observatornews.ro
image
iamsport.ro
image
www.antena3.ro
image
as.ro
image
playtech.ro
image
www.fanatik.ro
image
www.cancan.ro
image
www.playsport.ro
image
sportpesurse.ro
image
www.bugetul.ro
Harry serios, Profimedia jpg
okmagazine.ro
image
okmagazine.ro
image
okmagazine.ro
image
historia.ro
image
historia.ro
Orhidee roz jpg
demolare gara velenta oradea 01112024 1 jpeg
Nichita Stanescu jpg
Banner Târg Crăciun
Calatorie jpg
Adina Matei comisar licitatie Artmark record Grigorescu jpg
bani multi pensie jpg
pensie jpg
image
actualitate.net
image
actualitate.net