DVD-ul obișnuit care valorează astăzi 750 de lire. Mulți îl au în casă fără să știe

În timp ce pentru mulți dintre noi DVD-urile au devenit simple obiecte uitate într-o cutie din debara sau într-un raft prăfuit, realitatea pieței de colecționari spune o cu totul altă poveste.

Unele DVD-uri sunt mai valoroase decât ai credea / foto: Pixabay
Unele DVD-uri sunt mai valoroase decât ai credea / foto: Pixabay

Potrivit unui studiu realizat de specialiștii de la Pink Storage, citat de Daily Mail, discurile fizice, mai ales cele retro, lansate în ediții limitate sau în tiraje reduse, au început să se vândă cu sume surprinzătoare.

Fenomenul nu este izolat, o combinație între raritate, nostalgia consumatorilor și dispariția treptată a DVD-urilor de pe piață a transformat obiecte considerate inutile în mici comori.

De la 136 la 750 de lire: cât valorează acum colecția „The Real Ghostbusters”

Cel mai scump titlu descoperit de analiști este „The Real Ghostbusters Complete Collection”, lansat în 2008. La momentul apariției, boxsetul costa 179,99 dolari – aproximativ 136 de lire.

Astăzi, același DVD se vinde pe eBay cu nu mai puțin de 750 de lire, de peste cinci ori prețul de acum 17 ani. Este o creștere spectaculoasă, dar nu întâmplătoare, spun experții.

Scott Evans, specialist Pink Storage, explică: „Dacă ai un disc rar, în stare perfectă, poate încă să se vândă cu sute de lire online”.

El recomandă celor care se gândesc să scape de DVD-uri să verifice întotdeauna prețurile reale din secțiunea Sold Listings de pe eBay – singura care arată sumele concrete plătite de cumpărători.

Folia încă pe cutie înseamnă bani mulți

Mulți cred că DVD-urile nu mai au nicio valoare în era streamingului, însă tocmai dispariția lor din magazine le crește atractivitatea pentru colecționari.

Edițiile speciale, boxseturile limitate și tirajele timpurii domină segmentul celor mai valoroase titluri.

Condiția discurilor este esențială: dacă folia originală este intactă, dacă discul nu a fost folosit și coperta nu este deteriorată, valoarea poate crește semnificativ.

„DVD-urile se pot deforma sau pot păli dacă sunt ținute în condiții de umezeală sau expuse la soare. Ideal este să fie depozitate într-un loc răcoros, uscat și fără praf”, explică Scott Evans. Cu alte cuvinte, un DVD rar păstrat într-un pod fierbinte își poate pierde complet valoarea.

Valul de prețuri vine după dezvăluirea vinilurilor valoroase

Interesul reînnoit pentru suporturile fizice nu este întâmplător. Daily Mail amintește că acest boom vine după o serie de descoperiri spectaculoase privind valoarea vinilurilor, CD-urilor și casetelor rare. Exemple precum:

  • „Double Fantasy”, albumul semnat de John Lennon chiar în ziua în care a fost ucis – 850.000 de dolari
  •  „My Happiness” al lui Elvis Presley – 300.000 de dolari
  • „Once Upon a Time in Shaolin” al trupei Wu-Tang Clan – 2 milioane de dolari

Topul celor 10 DVD-uri retro care valorează cel mai mult

Potrivit sursei menționate mai sus, acestea sunt în prezent cele mai valoroase DVD-uri de pe piață:

  1. The Real Ghostbusters – Colecția completă (2008) – 750 £
  2. The Evil Dead – Trilogia Boxset (Anchor Bay) – 200–400 £
  3. Star Trek: The Next Generation Borg Cube Collector’s Box – până la 400 £
  4. Harry Potter Ultimate Collector’s Edition – 350 £
  5. 28 Days Later (2002) – 300 £
  6. Doctor Who Classic DVD Sets (ediții limitate BBC) – 200–300 £
  7. The Wicker Man – Ediția specială (1973) – 250 £
  8. Disney „Vault” DVDs – peste 250 £, dacă sunt sigilate
  9. Friends – Colecția completă (cutie metalică timpurie) – 200–250 £
  10. The Office (UK) – Boxset complet, print timpuriu – aproximativ 200 £

Experții subliniază că discurile rare, sigilate și păstrate impecabil își pot multiplica valoarea în timp. Unii cumpărători tratează deja colecțiile de DVD-uri ca pe niște investiții, mizând pe raritatea lor din ce în ce mai mare.



Parteneri

image
www.fanatik.ro
image
observatornews.ro
image
iamsport.ro
image
www.antena3.ro
image
www.gandul.ro
image
as.ro
image
playtech.ro
image
www.fanatik.ro
image
www.cancan.ro
image
www.viva.ro
image
www.unica.ro
image
playtech.ro
image
www.stiripesurse.ro
image
www.stiripesurse.ro
image
okmagazine.ro
image
okmagazine.ro
image
historia.ro
image
historia.ro
Ilie Bolojan FOTO Mediafax
image png
image png
front 1 jpg
Peste, Mihaela Bilic, foto Shutterstock, Facebook jpg
Dr  Virgiliu Stroescu, foto Instagram  jpg
Netflix HBO Max warner bros jpg
cea mai tanara miliardara din lume are 29 de ani a avut o idee care a imbogatit o rapid 1029087 png
image
actualitate.net
image
actualitate.net