Eurovision 2015: Timişorenii care cântă cu „Femeia cu barbă”

Ultima actualizare:

    Andreas şi Theodor Martonosy vor cânta pe scena Eurovision 2015Foto: Arhiva personală
Andreas şi Theodor Martonosy vor cânta pe scena Eurovision 2015Foto: Arhiva personală

Andreas şi Theodor Martonosy sunt doi fraţi din Timişoara care fac parte din cel mai prestigios cor de băieţi din lume, Wiener Sangerknaben. Cei doi vor urca pe scena Eurovision 2015, unde vor cânta alături de Conchita Wurst, câştigătoarea de anul trecut a concursului.

Eurovision 2015. Fraţii Andreas şi Theodor Martonosy străbat lumea în lung şi-n lat cu corul Wiener Sangerknaben, considerat cel mai renumit cor de băieţi din lume. Ansamblul din capitala Austriei, din care fac parte copii cu vârste între 10-14 ani, a fost înfiinţat în 1498 de Împăratul Maximilian al II-lea. Andreas, acum în vârstă de 14 ani, a fost primul care a ajuns la şcoală în Austria.

„După terminarea Liceului <Nikolaus Lenau> din Timişoara, Andreas s-a dus în clasa a V-a la cel mai bun liceu din Viena, <Terezium>. El a vrut să plece. Trei luni a plâns. Ne-a convins că se va descurca şi l-am lăsat. A făcut doar un semestru la <Terezium>. După un concert de Anul Nou al Filarmonicii din Viena am văzut aceast cor pe scenă. Atunci am zis că merită să încerce şi el. Iniţial a trebuit să dea câteva probe, dar a fost acceptat. Condiţia era să se mute la gimnaziul Wiener Sangerknaben”, a povestit avocata Laura Martonosy, mama celor doi copii care vor urca pe scena Eurovision 2015.

Citeşte povestea fraţilor Andreas şi Theodor pe adevarul.ro.

O altă condiţie pentru cei din Wiener Sangerknaben este să locuiască în căminul şcolii, tocmai pentru a fi mai aproape unii de alţii şi pentru a fi pregătiţi pentru îndelungatele turnee.

Eurovision 2015: Înconjurul Pământului la 14 ani

Andrea Martonosy, care va cânta în deschiderea Eurovision 2015, a văzut deja aproape toată lumea. Primul său turneu a fost în 2012, de 11 săptămâni, în Japonia. A urmat Columbia, Venezuela, Ecuador, Guatemala, Costa Rica, Mexic, Honduras, Canada, SUA, China, Hong Kong, Makao, Coreea de Sud, Taivan, Singapore, Malaiesia, Tailanda. În Europa, a concertat în Grecia, Germania, Elveţia, Slovenia, Italia, iar în urmă cu o lună a revenit dintr-un turneu din Turcia.

„Iniţial corul înfiinţat acum 500 de ani de împăratul Maximilian al II-lea cânta, în fiecare duminică, în timpul slujbei de la biserică. Apoi au început să aibă şi repertoriu clasic. Cu excepţia a doi ani de pauză după destrămarea Imperiului Austro-Ungar, corul a funcţionat în permanenţă”, a mai spus Laura Martonosy.

Andreas Martonosy, care va cânta la Eurovision 2015, este un copil supradotat din punct de vedere al inteligenţei. În timpul grădiniţei citea cărţi în trei limbi, română, germană şi italiană. Părinţii l-au dat la şcoală la cinci ani şi nouă luni, mai mult din necesitate.

Eurovision 2015: Nu au voie să neglijeze şcoala

Andreas a fost urmat la Viena de fratele său Theodor, care este cu trei ani mai mic ca el şi care va urca şi el pe scena Eurovision 2015. „I-am spus că merge numai dacă doreşte. I-am explicat că nu trebuie să îşi urmeze fratele, că poate să facă ce vrea să îşi urmeze drumul său în viaţă. Theodor a vrut şi el la Viena. El este cu totul diferit de Andreas, din toate punctele de vedere”, a mai spus mama copiilor.

Andreas şi Theodor sunt singurii copii din România din corul vienez, care va cânta alături de Conchita Wurst la Eurovision 2015. Mai au colegi de origini româneşti, însă aceştia s-au născut şi trăiesc în Austria.

Copiii sunt foarte ocupaţi cu studiile, orele de canto şi repetiţiile riguroase din Austria, cât şi cu numeroasele turnee la care participă. Practic, ei au doar un week-end liber pe lună, iar atunci se duc părinţii la Viena, pentru a nu-i pune pe drumuri pe cei mici.

„Nu au voie să neglijeze şcoala. Au acces la internet, la anumite ore, dar nu au acces la Facebook! Eu le-am spus că muzica e doar hobby-ul. Andreas va absolvi gimnaziul pe 3 iulie. El termină şi cu corul. Urmează să meargă la liceu. Tot la Viena”, a mai declarat Martonosy, mama celor doi copii care vor cânta la Eurovision 2015.

Cei doi fraţi studiază şi câte un instrument la Viena. Andreas cântă la pian, în timp ce Theodor se perfecţionează la chitară clasică.

Pe scena de la Eurovision 2015

Andreas şi Theodor Martonosy au primit cu bucurie vestea că vor concerta în deschiderea finalei concursului Eurovision 2015, care va fi găzduită de Viena, în zilele de 23 şi 24 mai.

În cadrul showului de deschidere, corul Wiener Sangerknaben va avea o prezenţă specială alături de Conchita Wurst, supranumită „Femeia cu barbă”, câştigătoarea ultimei ediţii a Europvision.

“Andreas şi Theodor au explodat de bucurie când au auzit că vor cânta la Eurovision 2015. Le şi place piesa celor de la Voltaj, pe care ştiu să cânte toată. Ei vor vota pentru reprezentanţii României, pentru că o pot face din Austria”, a încheiat Laura Martonosy, mama copiilor din corul Wiener Sangerknaben.

Parteneri

image
www.fanatik.ro
image
observatornews.ro
image
iamsport.ro
image
www.antena3.ro
image
as.ro
image
playtech.ro
image
www.fanatik.ro
image
www.cancan.ro
image
www.playsport.ro
image
sportpesurse.ro
image
www.bugetul.ro
Prințul George, Prințesa Charlotte și Prințul William Foto Profimedia jpg
okmagazine.ro
image
okmagazine.ro
image
okmagazine.ro
image
historia.ro
image
historia.ro
lidl jpg
drum sofer masina1 jpeg
Rusia versus SUA FOTO SHUTTERSTOCK
test jpg
alimente jpg
petre florin crevedia foto inquam octav ganea jpg
image png
469859399 1102167817961740 672508127811502855 n jpg
image
actualitate.net
image
actualitate.net