Eurovision 2015: Viena, un oraș în sărbătoare. Primele imagini de la repetiţia generală
Săptămâna dedicată concursului Eurovision 2015 se apropie de sfârșit, dar deja lesne de bănuit că evenimentul este un succes pentru Viena. Sărbătoarea cântecului european pare să fi cuprins pe toată lumea, localnici și vizitatori.
Organizarea Eurovision 2015 a fost o misiune de amploare. Se vede la fiecare pas prin Viena: peste 3.000 de poliţişti asigură ordinea pe străzi şi circa 2.000 de ziarişti acreditaţi (cu vreo 300 mai mulţi decât estimarea iniţială) mişună pretutindeni în căutare de subiecte.
Reporterii Click! au surprins în imagini agitaţia din capitala Austriei, care va avea un profit de peste 11,5 milioane de euro după aceste zile.
Eurovision: Imagini exclusive de la repetiţiile generale desfăşurate vineri
Concurenţii şi prezentatorii împreună cu întreaga echipă de producţie au avut parte de o după-amiază de vineri foarte agitată. Fiecare concurent a urcat pe scenă pentru o repetiţie generală. Chiar dacă a fost un eveniment fără o importanţă în ierarhia concursului, publicul a avut acces şi şi-a încurajat favoriţii.
Eurovision 2015 repetiţiile generale: Slovenia
Maraaya cu piesa "Here For You" au ridicat publicul prezent la repetiţiile de vineri (22 mai) în picioare.
Eurovision 2015: Conchita Wurst, cea mai populară persoană
Vedeta ediţiei din acest an a concursului muzical este Conchita Wurst. „Femeia cu barbă” atrage cel mai mare interes din partea publicului şi a presei. Potrivit organizatorilor, fanii Eurovision 2015 au făcut cele mai multe fotografii cu Conchita, astfel încât a fost desemnată cea mai populară persoană la această ediţie. Ţinutele pe care le-a purtat vineari la repetiţiile generale i-au dat bătăi de cap Conchitei. Aceasta a mărturisit reporterilor CLick! aflaţi în culise că abia mai reuşeşte să meargă din cauza pantofilor foarte incomozi pe care îi poartă. "Este foarte greu să fii femeie", a mărturist Conchita în exclusivitate pentru Click!.
Acum, că cei 27 de finalişti se cunosc, organizatorii pun la punct ultimele detalii pentru finala de sâmbătă seară. Vineri (22 mai), începând cu ora 14.00, a avut loc repetiţia generală, spectacolul fiind extraordinar.
Conchita Wurst a urcat pe scenă, iar Click.ro vă prezintă imaginile.
Eurovision 2015: Iată în ce ordine vor urca finaliștii pe scenă
1. Slovenia2. Franța3. Israel4. Estonia5. Marea Britanie6. Armenia7. Lituania8. Serbia9. Norvegia10. Suedia11. Cipru12. Australia13. Belgia14. Austria15. Grecia16. Muntenegru17. Germania18. Polonia19. Letonia20. România21. Spania22. Ungaria23. Georgia24. Azerbaijan25. Rusia26. Albania27. Italia
Eurovision 2015: Voluntari din toată Europa la concurs
La buna desfăşurare a Eurovisionului din acest an contribuie peste 700 de voluntari, veniţi de peste tot continentul. Organizatorii au primit circa 1.400 de solicitări, dar numai jumătate au fost acceptate. Cei mai mulţi vin din Germania, dar şi din Rusia, Marea Britanie, Franţa, Spania, Olanda şi România.
De asemenea, au fost create 150 de locuri de muncă pe durata concursului Eurovision 2015.
Eurovision 2015: Voltaj intră în concurs cu numărul 20
Reprezentanţii României la Eurovision 2015 concurează sâmbătă seară cu numărul 20. Băieţii din Voltaj au publicat pe Facebook mai multe imagini cu îndemn la vot, folosind un joc de cuvinte: „VoLtează20”.
Telespectatorii îşi pot exprima opţiunea în seara concursului prin intermediul unui apel telefonic sau al unui sms, după terminarea prestaţiilor reprezentanţilor celor 27 de ţări calificate în finală. Concurenţii pot fi votaţi doar de telespectatori din afara ţării de origine.
Corespondenta realizata cu sprijinul K+K Hotel Maria Theresia.