Mă tunde şi pe mine cineva? Am 40,5 kg de lână
Aşa ceva nu s-a mai văzut! De la o singură oaie, s-au obţinut 40,5 kilograme de lână de aproape 10 ori mai mult decât de recoltează în mod obişnuit de la o mioară. Din cele 40,5 kilograme se pot face 30 de pulovere.
Povestea oiţei merinos, rătăcite, care purta cea mai multă lână pe ea din câte s-au văzut vreodată, a şocat întreaga lume. Localnicii au zărit-o, recent, pentru prima oară, în zona împădurită din apropiere de capitala Australiei, Canberra.
Era de 5 ori mai mare decât o mioară normală, din cauza imenselor straturi de lână. I-au pus numele Chris, deşi nimeni nu îşi putea da seama la acea vreme că era femelă, aşa cum avea să se dovedească după tundere. A fost anunţată organizaţia naţională de protecţie a animalelor, ai cărei membri au reuşit cu greu să o prindă. Medicii le-au spus să o tundă de urgenţă.
Cel mai talentat australian în tunderea oilor a fost chemat ca să-i dea lâna jos. Fiindcă era prea agitată, din cauza anilor de singurătate pe care i-a îndurat, i s-au dat calmante. Abia aşa s-a putut să fie tunsă şi scăpată de povara zecilor de kilograme. Tunsul a durat timp de 42 de minute. Nimeni nu ştie în ce împrejurări s-a pierdut biata oaie şi nici ce vârstă are. Un australian milostiv a acceptat să o primească în ferma sa.
Crescute pentru lână, oile din rasa merinos riscă să aibă mari probleme de sănătate şi chiar să moară, dacă nu sunt tunse regulat. Prea multa lână le poate distruge vederea, le supraîncălzeşte, le provoacă infecţii şi le împiedică la mers.