Miau... Încă nu toarce, dar e puiul meu!

Ultima actualizare:
simeon stalpnicul png

De necrezut! Un purceluş de doar 3 săptămâni a fost adoptat de o pisică. De nedespărţit, cei doi stau toată ziua împreună, iar proprietarul animalelor spune că deja se văd mici modificări de comportament în atitudinea purceluşului.

Nu de mult, pisica a fătat patru pisoi, iar la scurt timp, a făcut şi o adopţie mai puţin obişnuită: un puceluş în vârstă de 3 săptamâni. Instincul matern pare să depăşească difenţele dintre cele două necuvântătoare, întrucât purceluşul este tratat exact ca ceilalţi puiuţi ai pisicii.

„Scroafa mi-a omorât toţi purceii, iar ăsta a fost singurul care a scăpat. Am adus pisoii aici şi am văzut că s-au împăcat. Porcul a venit la pisică. Pe el îl hrănesc cu suzeta, dar are momente când se duce la pisică să sugă, deci are sentimentul ăsta", a explicat proprietarul animalelor, Nelu Sabo. 

Maramureşeanul e impresionat de legătura strânsă dintre cei doi şi o consideră o adevarată lecţie de viaţă dată tuturor. „Pisica îl prinde în braţe şi se poartă de parcă ar fi al ei. Pe lângă asta, pisica are puii ei, patru! E ca un fenomen! E o lecţie pentru omenire", a mai spus gospodarul. 

Mai mult, Nelu Sabo spune că după câteva săptămâni împreună, purceluşul a deprins chiar câteva din acţiunile noii sale mămici. Chiar dacă mezinul familiei cântăreşte în acest moment mai mult decât mama sa şi ceilalţi fraţi la un loc, cei cinci pot fi consideraţi o familie fericită. 

După câteva săptămâni petrecute împreună, cele două animale par să se înţeleagă de minune

simeon stalpnicul png

simeon stalpnicul png


Parteneri

image
www.fanatik.ro
image
observatornews.ro
image
iamsport.ro
image
www.antena3.ro
image
www.gandul.ro
image
as.ro
image
playtech.ro
image
www.fanatik.ro
image
www.cancan.ro
image
www.viva.ro
image
www.unica.ro
image
playtech.ro
image
www.stiripesurse.ro
image
www.stiripesurse.ro
image
okmagazine.ro
image
okmagazine.ro
image
historia.ro
image
historia.ro
monede istock jpg
Carmen Bejan se pregăteşte pentru a intra în colectivul deţinutelor din Penitenciarul Arad
Joe Biden, foto Shutterstock jpg
nicolas maduro imagini noi  X jpg
NICOLAS MADURA YOUTUBE jpg
nicolas maduro X jpg
1 rezolutii pentru noul an 1553537912 jpg jpeg
Vladimir Putin FOTO Profimedia
image
actualitate.net
image
actualitate.net