Nu încerca să îl compari pe actualul iubit cu fostul. Este una dintre cele mai mari greșeli pe care le facem ca femei

Ultima actualizare:

    Mai tot timpul avem tendinţa de a face comparații între foștii și actualii iubiți, iar aceasta este una dintre cele mai mari greșeli pe care le facem ca femeifoto: shutterstock
Mai tot timpul avem tendinţa de a face comparații între foștii și actualii iubiți, iar aceasta este una dintre cele mai mari greșeli pe care le facem ca femeifoto: shutterstock

Actualul partener nu se va simţi niciodată în largul lui, iubit şi respectat, cu umbra fostului sau foştilor în spate. Prezentul ne aduce suficiente provocări cărora trebuie să le facem faţă. De ce ar trebui să mai adăugăm un stres: fantomele trecutului. Dacă îţi compari actualul iubit cu foştii nu este nicio problemă cu condiţia să ţii rezultatul numai pentru tine.

Compararea partenerului cu foştii iubiţi din viaţa ta, mai ales din punct de vedere al abilităţilor sexuale, nu poate decât să-ţi dea dureri de cap. De regulă, actualul partener nu vrea să ştie nimic din ce îţi făcea fostul iubit pentru a te satisface, deoarece atunci când veţi fi în pat, în mijlocul acţiunii, acest gând îi va reveni în memorie şi îi va tăia tot cheful. În aceste condiţii, îţi dai seama că, în cazul în care ex-ul tău era un adevărat campion în pat, chiar nu trebuie sa sufli o vorbă, nu?

Nimic nu este mai neplăcut pentru iubitul tău decât să îi fie comparate "performanţele" sexuale cu cele ale foştilor tăi parteneri, fie că aceste comparaţii îl avantajează sau nu. Faptul că în momentele cele mai intime şi intense îţi aminteşti de alţi bărbaţi cu care ai avut experienţe similare îi va sugera partenerului de viaţă că nu eşti cu totul implicată, că nu te face să te simţi bine şi că tratezi cu superficialitate clipele de intimitate.

Dacă vrei ca relaţia ta să funcţioneze, nu o construi pe comparaţii de niciun fel şi învaţă să îţi cunoşti alesul şi să îl apreciezi pentru ceea ce este, iar dacă lucrurile pe care le descoperi nu te mulţumesc, nu insista pe o relaţie căreia nu i te poţi dedica trup şi suflet.

Parteneri

image
www.fanatik.ro
image
observatornews.ro
image
iamsport.ro
image
www.antena3.ro
image
as.ro
image
playtech.ro
image
www.fanatik.ro
image
www.cancan.ro
image
www.playsport.ro
image
sportpesurse.ro
image
www.bugetul.ro
Regina Letizia și Regele Felipe Foto Profimedia (1) jpg
okmagazine.ro
image
okmagazine.ro
image
okmagazine.ro
image
historia.ro
image
historia.ro
cumparaturi supermarket alimente  shopping (2) jpeg
junjun1 jpeg
michael jackson jpg
restaurant foto unsplash jpg
dulciuri jpg
Blocuri Bucuresti FOTO Shutterstock jpg
somn pexels jpg
autostrada 5 jpg
image
actualitate.net
image
actualitate.net