Orice bun creștin trebuie să știe! Ce trebuie să faci de Înălțarea Domnului pentru a avea parte de sănătate, bogăție și noroc

Joi, 25 mai 2023, creștinii ortodocși vor sărbători Înălțarea Domnului, care se numără printre cele mai importante sărbători din calendarul ortodox. În poporul român există o serie de obiceiuri care trebuiesc păstrate cu sfințenie, dacă vrei să-ți meargă bine în restul anului.

25 mai 2023, Înălțarea Domnului / foto: Doxologia.ro
25 mai 2023, Înălțarea Domnului / foto: Doxologia.ro

Anual, la o distanță de 40 de zile de la Învierea Domnului nostru Iisus Hristos, românii sărbătoresc Înălțarea la cer a Lui. Conform crestinortodox.ro, această sărbătoare înseamnă că:

„Înălţarea cu trupul la cer este o mărturie a faptului că omul a fost creat pentru veşnicie, căci Fiul nu Se înfăţişează Tatălui numai ca Dumnezeu, ci şi ca Om. Hristos, prin Înălţarea Sa, nu arată doar unde trebuie să ajungă omul, ci se face cale şi putere, ca omul să ajungă la această stare. El şade pe tronul dumnezeiesc al slavei, dar şi locuieşte în inima celor ce-L iubesc. Aşa putem înţelege paradoxul: Hristos este înălţat şi în drum spre înălţare cu fiecare dintre noi".

„Hristos S-a Înălțat”

În această zi sfântă, oamenii se salută folosind urarea: „Hristos S-a Înălțat”, și se răspunde cu: „Adevărat S-a Înălțat”. Cele mai cunoscute și mai răspândite obiceiuri de Înălțarea Domnului ar atrage bogăție, sănătate și fericire în viața creștinilor care le respectă.

Românii vopsesc ouă roșii

Așa cum se obișnuiește și cu ocazia Învierii Domnului, creștinii vopsesc și cu ocazia sărbătorii care le bate la ușă ouă roșii. Este ultima zi în care se mai pot mânca.

Oamenii își pun frunze de nuc la brâu

În mai multe regiuni ale României, în ziua praznicului, oamenii obișnuiesc să își pună frunze de nuc la brâu. Tradiția din bătrâni ne amintește că cei care respectă acest obicei sunt feriți de boli și necazuri. Această practică ar fi fost folosită în vremea Mântuitorului.

Gospodinele nu își împrumută sare

Tradiția ne amintește faptul că împrumutul de sare le este interzis femeilor. Superstițiile spun că nu se dă foc din casă, încât casa va vui, iar vacile nu mai dau lapte.



Parteneri

image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
WhatsApp Image 2026 06 28 at 13 39 33 jpeg
avion franta reuters1 jpeg
Daci infatisati pe columna lui Traian foto wikimedia commons jpg
Candidatura Dianei Sosoaca la alegerile prezidentiale a fost respinsa, foto arhiva  jpg
ursi  jpg
cirese piata zahana, 24 iunie 2026   foto alina mitran jpg
bani pensie jpg
Prințul George și Kate Middleton foto profimedia jpg
image
image