Poftiţi în azilul porcilor scăpaţi de la măcelărie!

Ultima actualizare:

    Dafne Westerhof  a salvat până acum sute  de porci de la moarte
Dafne Westerhof a salvat până acum sute de porci de la moarte

Cine zice că-i tristă viaţa de porc? La o fermă din Amstelveen, Olanda, grohăitorii au parte de o viaţă de huzur după ce au scăpat de cuţitul măcelarului. Din 1995, când a fost lansat filmul “Babe”, şi până în prezent sute de porci şi-au savurat bătrâneţile aici.

Dafne Westerhof este de meserie fermieră şi recent a înfiinţat organizaţia non-profit “Tărâmul Făgăduinţei al Porcilor”. Ea îşi transformase însă ferma încă de acum 22 de ani într-un veritabil azil pentru “şunculoşii” ieşiţi la pensie. Extrem de activă în salvarea animalelor şi protejarea porcuşorilor, Westerhof reuşeşte să cumpere în ultima clipă porci ce urmează să fie sacrificaţi. “Le citesc groaza în ochi pentru că au asistat la uciderea unui seamăn de-al lor. Îi cumpăr din măcelării şi îi aduc la fermă. Abia după câteva luni îşi revin din trauma pe care au trăit-o în măcelărie. Aici au parte de o nouă viaţă”, a povestit olandeza. Dafne primeşte donaţii din toată lumea şi cumpără porci pe bandă rulantă. Îi lasă liberi pe terenul ei de 1,5 hectare şi noaptea îi adăposteşte într-un hambar unde 30 de voluntari fac curat zilnic şi schimbă paiele pentru grohăitorii “traumatizaţi”.

Odată cu vârsta, unii porci încep să sufere de demenţă şi din cauza greutăţii încep să uite să mai meargă până şi în patru labe. De aceea, Westerhof a amenajat un perimetru destinat porcilor pensionari loviţi de damblageală. Aici dolofanii de peste 100 de kilograme, care au o speranţă de viaţă de până la opt ani, au parte de masaje, duşuri calde şi chiar şedinţe de relaxare pe arii din Vivaldi sau Verdi şi simfonii de Beethoven sau Mozart. La 22 ianuarie însă, azilul porcilor a fost lovit de năpastă: un hambar a luat foc în jurul orei 22.30. Mai mulţi pompieri şi vecini au intervenit prompt şi miracolul s-a întâmplat: nici unul dintre cei 30 de porci care se odihneau acolo nu a devenit “şunculiţă afumată”. De bucurie, voluntarii au donat 2.000 de euro şi au fost salvaţi încă 9 porci din măcelăriile din localitate. De atunci şi până azi, iubitorii de porci au donat 86.000 de euro, bani pe care Dafne Westerhof îi va cheltui pentru amenajarea unui centru de relaxare şi băi în noroi.


    Zeci de voluntari  se ocupă de răsfăţul  pensionarilor
Zeci de voluntari se ocupă de răsfăţul pensionarilor


Parteneri

image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
634126491 25861804303482099 6715739195124523553 n jpg
muncitor freepik png
horoscop casatorie jpeg
BeFunky collage   2026 03 16T223145 667 jpg
nick fewings  2lJGRIY5P0 unsplash jpg
ds 30 glass 5029279 1280 jpg
guinea pig 242520 640 9dae3a17 2212 4ee6 9a14 3f2d4be24361 770x progressive jpg
dus adobestock jpg
image
image