Preoții demontează un mare mit: de ce este păcat să credem în superstiții: „Este o credință falsă”

Superstițiile dintotdeauna au reușit să ghideze acțiunilor românilor. Deși mulți își trăiesc viața ținând cont de anumite reguli supranaturale, preții trag un semnal de alarmă. Aceștia ne spun că nu ni se întâmplă nimic rău dacă nu ne bazăm pe superstițiile care datează încă din bătrâni. 

Preot / foto: Pixabay
Preot / foto: Pixabay

Biserica Ortodoxă Română condamnă superstițiile și spune despre ele că sunt un mare păcat comis în fața lui Dumnezeu. Mai jos regăsiți toate informațiile necesare care susțin că superstițiile nu sunt rânduieli bisericești și nici principii de pe urma cărora să ne ghidăm în viață. 

„Dumnezeu este defăimat”

Potrivit Parohia Satu Nou, pravila bisericească ortodoxă spune că „superstiţia este o credinţă de prisos (falsă), prin care Dumnezeu este defăimat”.

De asemenea, tot pravila ne informează că persoanele care cred în superstiții comit un mare păcat: „superstiţiile sunt moştenite de la strămoşii păgâni şi s-au păstrat în popor de cei neştiutori. Cine crede în ele săvârşeşte un păcat, căci prin ele se falsifică adevărul dumnezeiesc şi se canonisesc ca şi vrăjitoria”.  

Cum s-au adeverit multe superstiții în care oamenii au crezut 

Reprezentanții parohiei au vorbit despre cum credința în superstiții a condus la adeverirea multora dintre ele. 

„Atunci când crezi cu tărie că un lucru se va întâmpla, acel lucru chiar se va întâmpla, în plus, nu de puţine ori oamenii au constatat că, de exemplu, cifra 13, pisica neagră sau întoarcerea din drum nu au adus deloc ghinion, ci dimpotrivă, sau că oglinda spartă n-a fost urmată de nici o nenorocire, ba chiar, uneori, s-au petrecut evenimente fericite”.

De asemenea, Biserica Ortodoxă Română ne spune că trebuie să renunțăm la superstiții. Nu ni se va întâmpla nimic dacă măturăm seara în casă, să spălăm şi să coasem vinerea, să începem un lucru marţea sau sâmbăta, să cheltuim bani lunea, să ne întoarceţi din drum şi să fim nepăsători și calmi atunci când pisica neagră ne taie calea. De asemenea, dacă ni se zbate ochiul stâng nu ni se va întâmpla nimic și nici dacă ne mănâncă nasul. 

Parteneri

image
www.fanatik.ro
image
observatornews.ro
image
iamsport.ro
image
www.antena3.ro
image
www.gandul.ro
image
as.ro
image
playtech.ro
image
www.fanatik.ro
image
www.cancan.ro
image
www.viva.ro
image
www.unica.ro
image
www.playsport.ro
image
sportpesurse.ro
image
www.bugetul.ro
image
okmagazine.ro
image
okmagazine.ro
image
historia.ro
image
historia.ro
George Simion și Nicușor Dan FOTO Profimedia
front 1 jpg
George Simion se declară câștigătorul alegerilor prezidențiale după anunțarea rezultatelor exit-poll, în București. FOTO Inquam Photos / Codrin Unici
Anunțarea rezultatelor exit-poll în prezența candidatului Nicușor Dan, în București. FOTO Inquam Photos / George Călin
Imagine WhatsApp 2025 05 18 la 20 47 02 54aa42a9 jpg
airbus 8607152 1280 jpg
camera 775487 1280 jpg
INSTANT NICUSOR DAN 008 INQUAM Photos Alex Nicodim jpg
image
actualitate.net
image
actualitate.net