Profesoară, concediată pentru că a dansat dezbrăcată
O profesoară de 24 ani a fost concediată dintr-un motiv absurd. Femeia preda elevilor de la o școala primară și a fost dată afară de către reprezentanții instituției, după ce un videoclip sexy, făcut public pe internet, a devenit viral pe rețelele de socializare. Tânăra se afla în concediu în Cabo San Lucas (California), unde a participat la competiție de dans.
Clarissa a fost forțată să plece de la locul de muncă pe care îl avea pentru că s-a distrat în concediu. Femeia preda de trei ani la școala primară Ciudad Obregon, din statul mexican Sonora. A plecat în vacanță în stațiunea Cabo San Lucas, unde a fost filmată dansând din fund (twerking). Imaginile au ajuns pe internet, iar reprezentanții școlii au considerat că acesta este un motiv temeinic pentru ca tânăra să fie dată afară, potrivit cotidianului britanic Mirror.
„Nu mi-au dat nicio altă opțiune. M-au obligat să plec”, a spus Clarissa presei locale.
Femeia știa că este filmată în timp ce dansează, dar nu credea că înregistrarea va ajunge virală: „Știam că toată lumea are telefoane mobile și că se filmează, dar nu am crezut că videoclipul va ajunge viral. Oricum, eu consider că nu am făcut nimic rău. Era un concurs de dans. Asta nu mă definește ca persoană. Plus că am făcut-o în timpul meu liber și suntem în secolul 21.”
Părinții copiilor care mergeau la școala Ciudad Obregon s-au arătat indignați că a fost dată afară profesoara micuților lor, mai ales dintr-un motiv atât de absurd: „Suntem furioși că a fost concediată folosind un pretext sexist. Pur și simplu a făcut ce face oricine când se duce în vacanță, adică a dansat și a stat în bikini, nu e mare lucru”.
Un alt părinte a spus că elevii ei o adorau pe Clarissa și că au fost foarte triști când au auzit că nu le mai este profesoară.