Rugăciunea făcătoare de minuni către Sfinții Petru și Pavel. Rostește-o din inimă, iar dorințele tale vor deveni realitate

Sărbătoarea Sfinților Apostoli Petru și Pavel se apropie cu pași repezi, iar creștinii ortodocși se pregătesc cu multă evlavie să întâmpine această importantă sărbătoare. Click! îți dezvăluie rugăciunea făcătoare de minuni, pe care dacă o rostești din inimă, iar toate dorințele tale vor deveni realitate.

P 20 Sfintii Petru si Pavel WC jpg

Sfinții Apostoli Petru și Pavel sunt prăznuiți la data de 29 iunie. Timp de 17 zile, creștinii țin post și se îngrijesc de sufletul lor, pentru a se bucura de această mare sărbătoare. Cei doi sfinți sunt sărbătoriți împreună, pentru că au murit în aceeași zi a anului 67, chiar în timpul prigoanei creștine din timpul împăratului Nero. După ce ați ținut post și ați făcut tot posibil să fiți bine plăcuți lui Dumnezeu, este de folos să rostiți o rugăciune puternică care vă va îndeplini toate dorințele.

Rugăciunea făcătoare de minuni către Sfinții Petru și Pavel

„Pe Voi, Apostoli slăviţi ai Lui Iisus, Mântuitorul v-a rânduit să fiţi stâlpi ai Bisericii pe care a întemeiat-o.

Pe tine, Sfinte Petre, Mântuitorul te-a ales să fii piatra de temelie a Sfintei Biserici şi ţi-a dăruit harul să-i întăreşti în credinţă pe toţi fraţii tăi.

Pe tine, Sfinte Pavele, Mântuitorul te-a făcut din duşman un ales prieten, iar Duhul Sfânt te-a numit să le arăţi neamurilor toate comorile învăţăturii creştine.

Sfinte Petre şi Sfinte Pavele, amândoi aţi lucrat cu neobosită însufleţire la răspândirea Împărăţiei lui Hristos, pecetluind mărturia devotamentului pentru Mântuitor cu sângele vostru.

La Voi ne rugăm, când osânda unei judecăţi nedrepte se abate asupra vieţii noastre, să-i îndepărtaţi pe farisei din drumul nostru, luându-le cheile puterii, iar cuvântul lor să nu fie lucrător împotriva noastră. Amin.

Acolo, în Împărăţia lui Dumnezeu, vă bucuraţi de vederea Lui în slava cerească. De Acolo, priviţi spre Biserica lui Hristos care călăuzeşte popoarele, pentru ca ele să vadă lumina Evangheliei şi să nu rătăcească drumul care duce la izvoarele tămăduitoare ale harului.

Ne închinăm Vouă, să-L rugaţi pe Mântuitorul nostru să-i lumineze şi să-i apere de orice necaz pe episcopi, pe preoţi şi întregul popor creştin.

Rugaţi-L pe Domnul secerişului să trimită lucrători sârguincioşi în ogorul Tău, pentru ca toţi oamenii de bunăcredinţă să aibă parte de binefacerile pe care le primim de la Dumnezeu prin Sfânta Biserică.

Slăviţi Apostoli Petru şi Pavel, să ascultaţi rugăciunea noastră, credincioşi încercaţi de cumplite necazuri, să fiţi milostivi şi să îndepărtaţi din viaţa noastră furia duşmanilor porniţi să ne doboare cu orice preţ. Amin.”.

Parteneri

image
www.fanatik.ro
image
observatornews.ro
image
iamsport.ro
image
www.antena3.ro
image
www.gandul.ro
image
as.ro
image
playtech.ro
image
www.fanatik.ro
image
www.cancan.ro
image
www.viva.ro
image
www.unica.ro
image
www.playsport.ro
image
sportpesurse.ro
image
www.bugetul.ro
image
okmagazine.ro
image
okmagazine.ro
image
historia.ro
image
historia.ro
valerie marquez instagram jpg
Prima doamnă a SUA, Melania Trump, GettyImages (5) jpg
George Simion și Nicușor Dan FOTO Profimedia
front 1 jpg
George Simion se declară câștigătorul alegerilor prezidențiale după anunțarea rezultatelor exit-poll, în București. FOTO Inquam Photos / Codrin Unici
Anunțarea rezultatelor exit-poll în prezența candidatului Nicușor Dan, în București. FOTO Inquam Photos / George Călin
Imagine WhatsApp 2025 05 18 la 20 47 02 54aa42a9 jpg
airbus 8607152 1280 jpg
image
actualitate.net
image
actualitate.net