Ruleta rusească cu sex: petrecerile periculoase care fac ravagii în Europa
Petrecerile de sex sunt din ce în ce mai populare, iar cei care le organizează caută tot felul de noi metode de a atrage noi clienţi, mai ales cei care caută "senzaţii tari". Asta este şi cazul unui nou trend, un fel de „sport extrem” în care te angajezi în relații intime cu persoane necunoscute la o petrecere și în care una dintre ele are HIV.
Se numește „ruleta sexuală” și este o formă extremă de a face sex neprotejat într-un grup în care cineva sigur este infectat cu HIV, dar nu știi exact cine e, potrivit Metro.co.uk. Medicii din Barcelona au declarat că astfel de petreceri au loc de regulă printre bărbații gay, dar s-au răspândit și printre heterosexuali
Cei care au recunoscut că s-au implicat în astfel de activități consideră că „fiorul” vine din faptul că te-ai putea și tu infecta, dar nu ai niciodată această certitudine, deși probabilitatea este foarte crescută.
Doctorul Josep Mallotas, de la Spitalul Clinic din Barcelona spune că astfel de petreceri sunt un semn că foarte mulți oameni nu iau deloc în serios tot ceea ce ține de HIV/SIDA. El crede că în „ruleta sexuală” sau oricare altă petrecere de acest gen se implică în general persoanele care sunt deja infectate cu HIV, astfel că mai mult ca sigur nu este doar un singur bolnav. Ba chiar, poţi avea surpriza că tu eşti singura persoană neinfectată de la petrecere.
Mai există de asemenea și așa-numitele petreceri „albastre” care presupune că cei care se implică în relații intime iau un tratament medicamentos anti-viral pentru a reduce riscul transmiterii virusului.
Anul trecut, o stripteoză sârboaică pe nume Tijana a declarat că astfel de petreceri sunt originare din Serbia și au fost numite ruleta sexuală sârbă, după ruleta rusească. „Oamenii care se angajează în astfel de petreceri poartă măști și unul dintre ei are HIV. Oamenii cu banii organizează aceste petreceri pentru alți oameni bogați.”