Şi-a regăsit pisica după trei luni

Şi-a regăsit pisica după trei luni

Ultima actualizare:

Angajaţii companiei aeriene care i-au pierdut pisica mai mult au încurcat-o decât să o ajute. Prima veste de la Air Canada a venit abia în noiembrie, când a fost anunţată că George, pisoiul ei, a fost găsit îngheţat. Însă un veterinar care a analizat cadavrul animalului a descoperit că era vorba de o femelă.

Săptămâna aceasta, femeia, în vârstă de 25 de ani, a primit însă un apel la care nu se mai aştepta. O familie, a cărei locuinţă se află la zece kilometri de aeroportul din Edmonton, s-a trezit cu motanul în curte. Puţin slăbit şi cu câteva zgârieturi, pisoiul s-a aciuat pe lângă casa familiei Gulseth.

Dându-şi seama că nu e vorba de o mâţă vagaboandă, ci de una pe care cineva a pierdut-o, cuplul a postat fotografia pe un site de anunţuri. Spre mirarea lor, li s-a răspuns că este vorba de o pisică dată dispărută cu trei luni în urmă. Copilul lor, în vârstă de patru ani, s-a ataşat deja de motan, însă, imediat ce sărbătorile vor trece, George se va întoarce la stăpâna lui.

Povestea de dragoste dintre Vanessa şi pisoi a început acum şase ani, când prietenul ei cu blăniţă era abia un pui. Deşi reîntâlnirea lor se va petrece abia în primele zile ale anului viitor, ea deja anticipează momentul: "Crăciunul a venit mai devreme pentru mine. E cel mai bun dar pe care îl puteam primi", a spus ea, citată de publicaţia Toronto Star.



Parteneri

image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
legume istock jpg
Hotel, foto Shutterstock jpg
admitere la liceu repartizare la liceu elev absolvent clasa a viii a jpeg
politist beat dambovita jpg
image png
Shipwreck Lodge namibia jpg
Plaja Navagio, Grecia, foto Shutterstock jpg
images jpg
image
image