Totul despre apetitul sexual al femeilor
Femeile nu se aseamănă atunci când vine vorba de apetitul sexual. Unele nu sunt interesate de sex, în timp ce altele sunt pasionale și vor să aibă relații intime cât mai des. Iată câteva lucruri interesante despre libido.
Cu cât este mai mult testosteron, cu atât este mai mare apetitul sexual
Femeile tinere au cantităti mari de testosteron, comparativ cu cele mai în vârstă, aflate la menopauză. Prin urmare, apetitul sexual scade odată cu înaintarea în vârstă.
Apetitul sexual se dezvoltă mai târziu la femei decât la bărbați
Generalizarea că femeile ating apogeul apetitului sexual în jurul vârstei de 32 de ani și bărbații la 18 ani este adevărat, spune medicul american Dr. Nancy Simpkins. „Vârsta la care libidoul este maxim diferă de la persoană la persoană, dar se cunoaște că la bărbați se manifestă mai repede decât la femei, din cauza hormonilor. Femeile aflate la vârsta fertilă „se luptă“ cu fluctuațiile libidoului la ovulație, sarcină post-partum.“
O dietă bogată în alimente crește circulația sângelui și implicit creșterea libidoului
Prin urmare, include în alimentație fructe și legume bogate în antioxidanți, cum sunt somonul, căpșunile, afinele, sparanghelul, fasolele și leguminoasele.
Află pe clickpentrufemei.ro tot ce trebuie să ştii despre libido.