Trucuri pentru a scăpa de obiceiul de a-ţi atinge faţa
Ştiai că o persoană îşi atinge faţa, în medie, de 23 de ori pe oră? Fie îşi freacă ochii, fie îşi trece degetul pe la nas, sau mâna prin păr, fie stă, îngândurată, cu degetele pe buze. Este tic pe care nu-l conştientizăm, dar care e extrem de periculos, mai ales în această perioadă a pandemiei de coronavirus.
Pentru a limita riscul de îmbolnăvire, autorităţile şi medicii recomandă să ne spălăm cât mai des pe mâini cu apă şi săpun, timp de 20 de secunde. Asta deoarece atingem cu degetele suprafeţe infectate (de la butoane de lift, clanţe, coşuri de cumpărături, până la propriul portofel, telefon, bani), iar apoi le ducem în dreptul feţei. Nasul, ochii şi gura sunt principalele porţi de intrare a virusurilor şi bacteriilor în organism. Este periculos nu faptul că suntem murdari pe mâini, ci că le ducem, aşa murdare, în dreptul feţei.
Astfel, pe lângă grija de a ne spăla şi a ne dezinfecta mâinile, mai important e să ne dezobişnuim de acest tic. Îl au până şi cei mai buni specialişti din domeniul sănătăţii. Potrivit csid.ro, a devenit viral pe internet un clip cu Sara Cody, directorul sănătăţii de la Santa Clara County, care şi-a lins degetul în timp ce sfătuia public populaţia să nu-şi atingă faţa pentru a preveni infectarea cu COVID-19.
Obiceiul sau ticul acesta e destul de greu de controlat. Există, însă, nişte trucuri prin care învăţăm să ne oprim la timp. - Conştientizează gestul. Acesta este primul exerciţiu. De acum încolo, de fiecare dată când duci mâna la faţă, în mintea ta trebuie să se aprindă un beculeţ. În primele dăţi vei conştientiza când deja e prea târziu, apoi te vei surprinde „în fapt”, după care vei realiza în timp ce ridici mâna spre faţă... Cu cât încerci să reduci numărul situaţiilor când îţi atingi faţa, cu atât te vei „vindeca” de acest tic.
- Identifică nevoia care te-a făcut să duci mâna la faţă. Poate ai vrut să-ţi dai la o parte părul care îţi intra în ochi, poate te-a mâncat nasul sau erai concentrat, stresat, plictisit şi, cumva, căutai să te destinzi. Rezolvă altfel aceste nevoi! - Poartă mănuşi din plastic. Măcar ca un experiment, timp de 1-2 ore, stai pe mâini cu mănuşi de unică folosinţă, care foşnesc. De fiecare dată când vei duce mâna la faţă, ele îţi vor atrage atenţia de gestul nepotrivit. - O cauză este stresul? Ţine în mână o minge moale, anti-stres. Sau ţine-ţi mâinile ocupate cu ceva. O cauză este faptul că îţi intră părul în ochi? Prinde-l cu un elastic!
- Roagă-i pe ceilalţi membri ai familiei să te atenţioneze. De altfel, cu siguranţă şi ei au acest tic. Dacă tot staţi cu toţii în casă, aţi putea iniţia un nou joc în familie: „vânaţi-vă” reciproc acest obicei supărător şi, cine e prins că a „călcat pe bec”, va primi o pedeapsă. - Înlocuieşte acest obicei cu altul. Spre exemplu, când simţi nevoia să duci mâna la faţă, du-o spre braţ, recomandă specialiştii citaţi de csid.ro. În acest fel, redirecţionezi atenţia către o altă parte a corpului. - Poartă la tine un şerveţel curat. Dacă simţi neapărat nevoia să te freci la ochi, fă-o cu şerveţelul. - Trebuie să fii conştient că nu doar mâna este plină de microbi. Dacă eşti pe stradă sau la cumpărături, îţi sună telefonul, îl scoţi să răspunzi cu mâna murdară şi îl contaminezi şi pe el. Apoi îl duci în dreptul feţei, pericolul fiind la fel de mare ca ticul pe care încercăm acum să îl stopăm.
De ce îşi duc oamenii aşa des mâna la faţă
Gestul de a-şi atinge faţa este unul preponderent întâlnit în rândul oamenilor şi denotă faptul că suntem conştienţi de propria prezenţă fizică, mai ales în relaţia cu alţii. Practic, gândim din perspectiva celor din jur şi suntem atenţi nu doar la chipurile şi grimasele lor, ci şi la propriile expresii faciale, a explicat psihologul Kevin Chapman, directorul Centrului pentru Anxietate şi Afecţiuni Înrudite din Kentucky, citat de ziare.com. De asemenea, un studiu realizat în 2014 arată că atingerea feţei diminuează stresul şi ajută memoria.